Unitatea 1. Abordarea problemelor femeilor

Cu aceste povești am vrut să deschid discursul care îl face pe cititor să se confrunte cu tabuuri legate de îmbătrânire; am vrut să deschid subiecte precum slăbiciunea, boala, teama de moarte, pierderea demnității. Această carte vorbește despre a fi pierdut și nesigur în situații de zi cu zi care erau odată situații de rutină. Am dezvoltat această carte lent, cu conștiința propriei mele îmbătrâniri, mai ales după ce părinții mei au murit, când am început să ascult vocile din jurul meu, voci ale persoanelor vârstnice pe care nu le auzisem înainte. Totul este scris în povestiri, de la ireversibilitatea procesului de a deveni invizibil, sentimentul de vinovăție în ceea ce privește părinții și chiar povești care nu sunt ale mele, dar care m-au impresionat profund.

Unii ar putea argumenta că nu doar literatura, ci și domeniul educației adulților se ocupă de probleme legate de gen de mult timp. Participarea femeilor sau lipsa acesteia la educația adulților a fost explorată vreme de decenii. Dominanțele privind stilurile de învățare ale femeilor au fost examinate. Au fost în centrul atenției diferite roluri sociale ale femeilor, de la rolul de mamă și soție la rolurile lor profesionale. Au fost sondate atât responsabilitățile lor, cât și consecințele pe care schimbările rolurilor femeilor le-au avut asupra identităților femeilor. Dar rareori au fost examinate identitățile femeilor ca atare, ca fiind ale lor și doar ale lor, nu în raport cu bărbații și cu reacțiile lor în aceleași contexte, deși, așa am văzut înainte, femeile vârstnice ar trebui să știe cine sunt și ar trebui să fie conștiente că pot crește și pot deveni cine simt că pot deveni. Cu toate acestea, studiile privind femeile vârstnice și capitalul de gen pe care acestea îl aduc în educația adulților au fost rareori explorate și luate în considerare pentru dezvoltarea unui program educațional. În plus, femeile vârstnice nu solicită deschis mai multă vizibilitate, ele se adaptează. Identificarea modurilor în care femeile își pot depăși această condiție, în care pot lupta pentru egalitatea de gen și pot deveni conștiente de cine sunt, reprezintă o sarcină fundamentală în dezvoltarea programelor educaționale pentru femeile vârstnice.

Concentrându-vă pe situațiile femeilor, veți descoperi că acestea sunt descrise în legătură cu situațiile bărbaților. Și veți descoperi, de asemenea, că adesea datele statistice referitoare la femei lipsesc, astfel încât se poate deduce că analizele, teoriile, cercetările empirice sau practicile sunt doar despre aproximativ jumătate din populație. Pentru a ilustra acest punct, Frederick Gros, un filosof francez, autor al celei mai bine vândute cărți „Filosofia mersului pe jos” susține că mersul pe jos duce la gândire și că mulți mari gânditori din istorie au descris mersul lor ca un proces de gândire (Gros, 2000). El nu menționează nici măcar o singură femeie, iar cititorul se întreabă, pe bună dreptate, de ce nu se regăsesc și femei pe lista marilor gânditori. Lupta pentu echitate între barbate și femei ar fi mai rodnică dacă ar exista date despre ambele categorii.

Formatorii din domeniul educației adulților repetă că toate grupurile de vârstnici sunt eterogene, datorită experiențelor lor de viață și a cadrelor de referință atât de diverse. Totuși, ei uită să sublinieze că eterogenitatea persoanelor vârstnice se datorează, de asemenea, și genului lor. Dacă datele privind persoanele vârstnice, în general, nu sunt importante pentru studiile statistice, datele despre female vârstnice par a fi și mai puțin importante. În studiul PIAC, de exemplu, persoanele de peste 65 de ani nu au fost abordate de statele membre, cu excepția Germaniei, care a realizat un studiu suplimentar adresat persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani și nevoilor acestora. 

Există numeroase abordări ale problemelor femeilor în cercetare și educație, însă cea mai comună dintre ele este abordarea opozițională, bazată pe distincția sexelor biologice, dintre bărbați și femei. Diferențele dintre bărbați și femei sunt adesea prezentate într-un mod dihotomic – femeile se opun bărbaților și invers. Femeile sunt fragile și neputincioase, iar bărbații sunt puternici. Categorizarea genurilor începe devreme în dezvoltare, cu sentimentele că băieții nu ar trebui să își arate emoțiile și că fetele ar trebui să se poarte frumos.

Această abordare opozițională a fost intensificată de diferite religii care au analizat și separat rolul femeilor și bărbaților. Femeile și bărbații au avut roluri economice diferite în domeniul producției, reproducerii și consumului. Femeile sunt supuse bărbaților din punct de vedere politic, economic, pedagogic și, practic, în toate modurile în care societatea își reflectă puterea, putere care este, cu puține sau fără excepții, investită în bărbați. Kant, de exemplu, se referă, în „Metafizica Moralei”, la „superioritatea naturală a soțului față de soție în capacitatea sa de a promova interesul comun al gospodăriei” și menționează lipsa capacității tuturor femeilor de a vota (Mosser, Kant și feminismul de Kurt Mosser, Dayton/Ohio).

Deoarece bărbații și femeile nu sunt la fel, ei sunt definiți de multe atribute masculine și feminine, care ar trebui recunoscute în educația adulților vârstnici. Femeile și bărbații ar trebui tratați în mod egal. Dar este într-adevăr așa? Diferențele de gen sunt construite și deconstruite. Identitatea bărbaților și a femeilor se formează diferit. Rolul de gen nu este stabil. Dimpotrivă, el este destul de dinamic, depinzând de timp și spațiu, de contextele sociale, politice, istorice și culturale. Cercetători precum Hugo, 1990, Lewis, 1988, Stalker, 2005, Belenky et al. (1986) argumentează faptul că femeile sunt unice, dar absente din cercetările empirice, fiind nevoie să le fie dedicată atenție. Alte cercetări susțin că femeile și bărbații sunt deopotrivă categorii complexe și diverse. Abordarea dihotomică funcționează diferit în contexte diferite. În contexte patriarhale, există o definiție a valorilor, abilităților și acțiunilor bărbaților, iar valorile, abilitățile și acțiunile femeilor sunt deficitar definite și doar în raport cu cele ale bărbaților. Ca urmare, poveștile, experiențele și cunoștințele tuturor femeilor sunt necesare pentru ca ele să își atingă propria emancipare autentică.