Unitatea 3. Cum afectează stereotipurile/ prejudecățile sănătatea holistică a femeilor vârstnice 

Sănătatea și îngrijirea pe termen lung reprezintă aspecte strâns legate de bătrânețe și ageism, deoarece vârstnicii necesită adesea acces la ele.

Atât stereotipurile pozitive, cât și cele negative privind îmbătrânirea pot avea efecte favorabile și constrângătoare asupra acțiunilor, performanței, deciziilor, atitudinilor și, în consecință, asupra sănătății holistice a unui adult vârstnic.

Credințele și stereotipurile discriminatorii în funcție de vârstă pot interfera cu procesul de căutare a serviciilor de îngrijire medicală și cu recomandările privind diagnosticul și tratamentul. Acestea pot contribui, de exemplu, la disparitățile de gen în îngrijirea sănătății adulților vârstnici dacă femeile vârstnie sunt percepute ca fiind prea fragile pentru a fi supuse unor tratamente agresive. Ageismul duce, de asemenea, la tratamentul lipsit de respect al pacienților vârstnici, concretizat în comunicarea ca unor bebeluși sau în alte forme de infantilizare ori în minimizarea plângerilor și preocupărilor pacienților pentru sănătate ca fiind „doar bătrânețe”. Identitățile intersecționale pot conduce la o povară cumulativă pentru pacienții femei vârstnice, ce pot avea un istoric de tratament lipsit de respect din alte motive (de exemplu, sexism, rasism, părtinire împotriva lesbienelor). Reducerea ageismului și sexismului și promovarea unor viziuni mai realiste și mai diverse asupra femeilor vârstnice ar putea îmbunătăți relațiile medic-pacient, ar putea facilita aderarea la tratament și ar putea reduce disparitățile în ceea ce privește sănătatea și asistența medicală.

Având în vedere că ageismul și stereotipurile negative despre persoanele vârstnice sunt omniprezente, nu este surprinzător faptul că profesioniștii din domeniul sănătății le expun și ei. Studiile asupra medicilor arată că atitudinile lor sunt „complexe și mixte” (Meisner, 2012, p. 61). Așadar, medicii pot exprima atât aspecte pozitive, cât și negative ale stereotipurilor privind persoanele vârstnice, iar motivele pentru care lor nu le place să lucreze cu persoane vârstnice sunt, de asemenea, complexe. Aceste motive ar putea avea de-a face cu detașarea, probabil ca o strategie de gestionare a terorii, după cum afirmă Martens, Goldenberg și Greenberg („O perspectivă asupra ageismului din prisma managementului terorii”, 2005) sau, în Statele Unite ale Americii, ar putea avea mai mult de-a face cu economia, datorită faptului că rambursarea serviciului medical din sistemul de asigurări medicale de stat este mai mică decât valoarea primită de către medici de la sistemel de asigurări private pentru aceleași servicii (Meisner, 2012). În plus, medicii sunt instruiți să „vindece” și, în general, preferă să lucreze cu pacienți care au boli acute, ce pot fi vindecate, mai degrabă decât cu pacienți care au boli cronice, care pot doar să fie gestionate (adesea cu succes mixt) (Taylor, 2012).

Este nevoie de mai multe cercetări asupra vârstei, genului și a altor disparități în domeniul sănătății și al asistenței medicale, cu atenție mai mare acordată identităților de confluență. 

Atât profesioniștii din domeniul sănătății, cât și pacienții vârstnici au nevoie de mai multă educație. Persoanele vârstnice au nevoie, de asemenea, de educație cu privire la ageism și stereotipuri, astfel încât să le poată recunoaște și rezista. Percepțiile pozitive despre sine pot aduce beneficii în planul sănătății fizice și bunăstării („An inconvenienced youth? Ageism and its potential intergenerational roots”, North & Fiske, 2012) și pot reduce probabilitatea materializării stereotipurilor negative. Femeile vârstnice, în special, pot beneficia în mai mare măsură de antrenarea asertivității și a altor forme de împuternicire. Dacă femeile vârstnice nu s-ar mai teme să le spună medicilor lor despre simptomele pe care le au și ar fi capabile să insiste să obțină informațiile de care au nevoie, calitatea serviciilor medicale pe care le acesează s-ar putea îmbunătăți.