Povești din Italia

MARGHERITA HACK

Progresul cunoașterii are loc pentru că ne putem baza pe munca marilor genii care ne-au precedat.

-Margherita Hack

Image Source: link

Margherita Hack s-a născut la Florența în 1922. Tatăl ei, Roberto Hack, a fost un contabil florentin protestant de origine elvețiană. Mama ei, Maria Luisa Poggesi, catolică din Toscana, a absolvit Accademia di Belle Arti di Firenze și a fost miniaturistă la Galeria Uffizi. Ambii părinți și-au abandonat religia pentru a se alătura Societății Teosofice Italiene, pentru care Roberto Hack a fost secretar pentru un timp, sub președinția contesei Gamberini-Cavallini.

Atletă în tinerețe, Hack a jucat baschet și a concurat la atletism în timpul Concursurilor Naționale Universitare, numite Littoriali sub regimul fascist al lui Mussolini, unde a câștigat probele de săritură în lungime și săritură în înălțime. S-a căsătorit cu Aldo De Rosa pe 19 februarie 1944 în biserica San Leonardo din Arcetri. De Rosa a fost unul dintre colegii ei de joacă din copilărie. Hack a frecventat Liceul Clasic „Galileo Galilei” din Florența, iar mai târziu, în 1945, a absolvit fizica la Universitatea din Florența cu un scor la test de 101/110. Teza ei în astrofizică a abordat variabilele Cepheid, pe baza studiilor sale în Observatorul Arcetri.

În Italia, Hack a fost cunoscută pentru opiniile sale antireligioase și pentru criticile continue la adresa Bisericii Catolice și a ierarhiei și instituțiilor sale. Ea a fost vegetariană și a scris o carte care explică această alegere, intitulată „Perché sono vegetariana” („De ce sunt vegetariană”). A scris, de asemenea, și o carte intitulată „La mia vita in bicicletta” („Viața mea pe bicicletă”).

Ea a sprijinit asociațiile de animale cu donații și adopții de pisici și câini.

Hack a murit pe 29 iunie 2013, la vârsta de 91 de ani. Ea a fost spitalizată timp de o săptămână pentru probleme cardiace, de care suferea de aproximativ doi ani. Ea a refuzat să aibă o intervenție chirurgicală pe cord. Hack a lăsat moștenire biblioteca sa personală, conținând circa 24.000 de cărți de astronomie, orașului Trieste.

Activitatea științifică

A fost profesor universitar titular la catedra de astronomie din cadrul Universității din Trieste din 1964 până la 1 noiembrie 1992, când Hack a „rămas pe dinafară” datorită seniorității. Ea a fost prima femeie din Italia care a administrat Observatorul Astronomic din Trieste, între anii 1964-1987, aducându-l la faimă internațională.

Membră a celor mai prestigioase asociații de fizică și astronomie, Margherita Hack a fost, de asemenea, director al Departamentului de Astronomie al Universității din Trieste, între anii 1985-1991 și 1994-1997. A fost membră a Accademia Nazionale dei Lincei (membru național la grupa de fizică-matematică și științe naturale; a doua categorie: astronomie, geodezie, geofizică și aplicații; secțiunea A: astronomie și aplicații). A lucrat la multe observatoare americane și europene și a fost mult timp, membră a grupurilor de lucru ale ESA și NASA. În Italia, cu o intensă activitate de promovare, a obținut creșterea activității comunității astronomice cu acces la mai mulți sateliți, atingând o notorietate la nivel internațional.

Hack a publicat mai multe lucrări originale în reviste științifice internaționale și mai multe cărți de știință, atât pentru publicul larg, cât și de nivel universitar. În 1994 a fost distinsă cu premiul Targa Giuseppe Piazzi pentru cercetare științifică, iar în 1995 cu Premiul Cortina Ulisse pentru diseminare științifică. În 1978, Margherita Hack a fondat revista bilutară „L’Astronomia”, al cărei prim număr a apărut în noiembrie 1979. Mai târziu, împreună cu Corrado Lamberti, a condus revista de știință populară și cultură astronomică „Le Stelle”.

Activitatea socială și politică

Margherita Hack a fost, de asemenea, cunoscută pentru activitățile sale în afara domeniului științei, în special în domeniile social și politic.

Era atee și nu credea în nicio religie sau formă de supranaturalism. Hack credea, de asemenea, că etica nu derivă din religie, ci din „principiile conștiinței”, care permit oricui să aibă o viziune seculară asupra vieții, respectuoasă față de individualitatea și libertatea altor oameni.

Ostilă oricărei forme de superstiție, inclusiv pseudoștiințelor, Hack a fost un garant științific al CICAP din 1989 și președinte de onoare al Uniunii Ateilor Raționaliști și Agnosticilor (UAAR). În 2005, s-a alăturat Asociației Luca Coscioni pentru libertatea cercetării științifice. A fost membră a Partidului Radical Transnațional.

Hack a candidat la alegerile regionale italiene din 2005 din Lombardia pe lista Partidului Comuniștilor Italieni, obținând 5.364 de voturi în provincia Milano. După alegeri, ea și-a cedat locul lui Bebo Storti. Ea s-a alăturat din nou Partidului Comuniștilor Italieni în alegerile generale italiene din 2006. Ea a fost nominalizată pentru mai multe circumscripții ale Camerei Deputaților, dar a decis să renunțe la loc pentru a se dedica astronomiei.

La 22 octombrie 2008, în timpul unei demonstrații studențești în Piazza della Signoria din Florența, Hack a ținut o prelegere despre astrofizică atingând și subiectul experimentelor efectuate la CERN despre bosonul Higgs, după o discuție împotriva legii 133/08 (care anterior a fost decretul-lege 112, numit „decretul Tremonti”). La 21 ianuarie 2009 a devenit candidată pe lista anti-capitalistă pentru alegerile europene din iunie. Nu a fost aleasă pentru că lista nu a atins pragul minim de 4%. În noiembrie 2009, printr-o scrisoare deschisă adresată revistei MicroMega, ea l-a criticat pe președintele italian al Consiliului, Silvio Berlusconi, în legătură cu acțiunile în justiție în care a fost implicat și cu presupusa sa încercare de a le eluda.

În timpul alegerilor regionale din 2010, Hack a candidat cu Federazione della Sinistra și a fost aleasă în districtul Roma cu peste 7000 de voturi. În timpul primei reuniuni a Consiliului, ea a demisionat lăsând locul celorlalți candidați de pe listă. În octombrie 2012, ea și-a declarat susținerea pentru Nichi Vendola în timpul alegerilor primare ale aripii de stânga.

Referințe bibliografice

Libera scienza in libero stato – Ed. Rizzoli – 2010

L’Amica delle stelle. Ed. Storia di una vita – Rizzoli – 2000

L’universo nel Terzo millennio.-  Ed. Rizzoli – 2017

Nove vite come i gatti. I miei primi novant’anni laici e ribelli – Ed. Rizzoli – 2012

Vi racconto l’astronomia – Ed. La Terza – 2007

Perché sono vegetariana – Ed. Edizioni dell’Altana – 2011

I gatti della mia vita – Ed. Scienza Express – 2012

ARTEMISIA GENTILESCHI

Self-Portrait as a Lute Player, 1615–1617

Artemisia Gentileschi (8 iulie 1593-1656) a fost o pictoriță barocă italiană. Artemisia este considerată printre cei mai realizați artiști din secolul al XVII-lea, lucrând inițial în stilul lui Caravaggio. Producea lucrări profesioniste deja la vârsta de 15 ani. Într-o eră în care femeile aveau puține oportunități de a urma o pregătire artistică sau de a lucra ca artiști profesioniști, Artemisia a fost prima femeie care a devenit membră a Academiei de Arte ale Desenului din Florența și a avut o clientelă internațională.

Image Source: link

Multe dintre picturile Artemisiei prezintă femei din mituri, alegorii și biblie, inclusiv victime, sinucideri și războinice. Unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale sunt „Susanna și bătrânii” (în special versiunea din 1610 din Pommersfelden), „Judith omorându-l pe Holofernes” (versiunea ei din 1614-1620 este în galeria Uffizi), iar „Judith și servitoarea sa” (versiunea ei din 1625 este în Detroit Institute of Arts). Artemisia a fost cunoscută pentru faptul că a fost capabilă să redea figura feminină cu mare naturalism și pentru priceperea ei în manipularea culorii pentru a exprima dimensiunea și drama. Realizările sale ca artist au fost mult timp umbrite de povestea violului ei de către Agostino Tassi, când era tânără, și de participarea ei la procesul violatorului ei. Timp de mulți ani, Artemisia a fost privită ca o curiozitate, dar viața și arta ei au fost reexaminate de savanți în secolele al XX-lea și al XXI-lea, iar acum este considerată drept unul dintre cele mai progresiști și expresivi pictori ai generației sale. Acum i se oferă recunoaștere doar pentru talentele ei și operele ei sunt expuse în cadrul unor expoziții majore la instituții de arte plastice renumite la nivel internațional, ar fi National Gallery din Londra.

Ea a avut o perioadă de viață timpurie în care a fost influențată de stilul tatălui ei, derivat direct din cel al lui Caravaggio. Cea mai veche lucrare a ei care a supraviețuit, pictată de Artemisia la vârsta de șaptesprezece ani, este „Susanna și bătrânii” (1610, colecția Schönborn din Pommersfelden). Pictura descrie povestea biblică a Susannei. Pictura arată modul în care Artemisia a asimilat realismul efectele folosite de Caravaggio fără a fi indiferentă la clasicismul lui Annibale Carracci și al Școlii Baroce de la Bologna.

Ca artist, Artemisia s-a bucurat de un succes semnificativ în Florența. Ea a fost prima femeie acceptată în Accademia delle Arti del Disegno (Academia de Arte ale Desenului). Ea a menținut relații bune cu cei mai respectați artiști ai timpului ei, cum ar fi Cristofano Allori, și a reușit să obțină prețuirea și protecția unor oameni influenți, începând cu Cosimo al II-lea de Medici, Mare Duce de Toscana și, mai ales, cu Marea Ducesă, Christina de Lorena. Relația ei cu Galileo Galilei, dovedită de o scrisoare pe care i-a scris-o omului de știință în 1635, pare să își aibă începuturile în anii săi florentini; într-adevăr, este posibil ca legătura sa cu marele învățat să fi stimulat idea reprezentării busolei în „Alegoria Înclinației”.

Implicarea ei în cultura de la Curtea din Florența nu numai că i-a oferit acces la patroni, dar i-a lărgit educația și expunerea la arte. A învățat să scrie și să citească și s-a familiarizat cu spectacolele muzicale și teatrale. Astfel de spectacole artistice au ajutat-o pe Artemisia să redea îmbrăcămintea opulentă din tablourile sale: „Artemisia a înțeles că reprezentarea figurilor biblice sau mitologice în îmbrăcăminte contemporană… era o trăsătură esențială a spectacolului vieții de la Curte.”

Alte lucrări semnificative din această perioadă includ „La Conversione della Maddalena” („Convertirea Magdalenei”), „Autoportret ca și cântăreață la lăută” (în colecția Muzeului de Artă Wadsworth Atheneum) și „Giuditta con la sua ancella” („Judith și servitoarea sa”), aflate acum în Palazzo Pitti. Artemisia a pictat o a doua versiune a lui „Judith decapitându-l pe Holofernes”, care este acum găzduită în Galeria Uffizi din Florența. Prima versiune,mai mică (1612-1613) este expusă în Museo di Capodimonte, Napoli. Este cunoscută existența a șase variante ale Artemisiei pe această temă.

Ea a petrecut timp la Roma, la Napoli și, de asemenea, la Londra, unde l-a ajutat pe tatăl ei să decoreze tavanul Casei Reginei din Greenwich cu „Alegoria Păcii și a Artelor”.