Povești din România

SOFIA IONESCU-OGREZEANU 

(25 Aprilie 1920 – 21 Martie 2008)

Realizări:

  • Prima femeie neurochirurg din lume.
  • Inovator al unor tehnici de chirurgie cerebrală care devin cunoștințe revoluționare în domeniul neurochirurgiei.

 

Sursa imaginii: link

Sofia OGREZEANU s-a născut la Fălticeni, Suceava (partea de est a României), în familia Ogrezeanu. Tatăl ei, Constantin Ogrezeanu, a lucrat ca funcționar bancar și a mai fost căsătorit. După moartea fetiței sale din prima căsătorie, a divorțat și s-a mutat de la București la Fălticeni pentru a scăpa de tristețea pierderii unui copil. Mama ei, Maria Șincai, o casnică cu 25 de ani mai tânără decât tatăl ei, era originară din Bucovina, din partea de nord țării. Ea a fost numită Sofia – ceea ce înseamnă „înțelepciune” în limba greacă – și Gherghina – care este un sinonim pentru floarea de dalie. Ambele sale nume descriu trăsături de personalitate manifestate întreaga ei viață. A avut o soră cu patru ani mai tânără decât ea.

A urmat școala primară și apoi „Liceul de Fete” din orașul ei natal. La vârsta de 13 ani, a plecat împreună cu sora ei pentru a petrece o vacanță cu bunicii materni. Datorită faptului că era nevoie să prindă un tren dimineața foarte devreme, tatăl lor le-a trezit cu grijă cântându-le un cântec și le-a oferit fiecăreia un trandafir din mica grădină din fața casei. Avea să fie ultima amintire a Sofiei cu tatăl ei, pentru că acesta moare cât timp surorile sunt plecate. Din acel moment se apropie de familia colegei sale de școală și prietenei sale, Aurelia Dumitriu, al cărei tată, Vasile Dumitriu, a fost medic și „un om bun și grijuliu”, după cum îl descrie ea. Acesta devine un model pentru ea, înlocuind cumva golul lăsat de moartea propriului ei tată și aprinzând astfel interesul ei pentru școala de medicină.

Mai târziu, se simte tratată rău la școală, așa că o roagă pe mama ei să o trimită la „cea mai bună școală care există”, astfel încât merge la București în ultimii doi ani de liceu, frecventând Școala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu”. Animată de mila profundă pentru suferința oamenilor și de convingerea ei că îi poate ajuta, își dorește să aplice pentru Facultatea de Medicină Umană din București, dar comisia ei tutelară (compusă dintr-un avocat, mama ei și alte rude) se opune. Conform legii de atunci, mamele văduve nu aveau drepturi depline de luare a deciziilor asupra copiilor. Mama ei luptă pentru dorința Sofiei și, în cele din urmă, învinge, așa că începe să studieze medicina în 1939.

În vacanța de vară din 1942 are grijă de soldații răniți într-un spital de război organizat în orașul natal, Fălticeni. În februarie 1943, pe când era încă la școală, concurează pentru un stagiu de pregătire în oftalmologie la spitalul „Profesor Doctor Cantacuzino” din București, pe care îl primește. În vacanța de vară din 1943 lucrează ca medic într-o clinică rurală din Baia, județul Suceava.

În noiembrie 1943 începe un stagiu de practică la Serviciul de Neurochirurgie al Spitalului Nr. 9 din București, intrând în prima echipă de neurochirurgi români, coordonată de prof. dr. Dimitrie Bagdasar – considerat a fi fondatorul neurochirurgiei românești. Ceilalți membri ai echipei au fost Constantin Arseni și Ionel Ionescu, viitorul ei soț.

În 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, un copil cu răni la cap în urma unui bombardament este adus la spital. Profesorul Bagdasar are o rană la mână și nu poate face operația. Ceilalți membri ai echipei se confruntă, de asemenea, cu rețineri pentru a intra în operație. Copilul riscă să moară, așa că Sofia, chiar dacă este încă studentă în anul 5, se oferă să efectueze intervenția chirurgicală care i-a schimbat viața. Intervenția este un succes și îi oferă profesorului Bagdasar o bună dovadă privind abilitățile Sofiei, astfel încât acesta o invită să rămână în echipă și să se specializeze în Neurochirurgie. 

Și-a luat diploma în medicină în ianuarie 1945. Se căsătorește în 1945 cu Ionel Ionescu, colegul ei neurochirurg, devenind Sofia Ionescu-Ogrezeanu. Anii care au urmat sunt plini de îngrijorare și bucurie, lucrând necontenit (de la ora 5 dimineața) pentru a reuși într-o profesie dominată de bărbați (până în 1989, în România existau doar 8 neurochirurgi femei). Își ia toate examenele pentru a ajunge la cea mai înaltă distincție din domediul medical și devine una dintre cele mai bune minți din sfera neurochirurgiei.

Marea aventură neurochirurgicală, începută în 1944, durează 47 de ani de carieră de succes. Sofia își dezvoltă chiar propriile tehnici chirurgicale, ce urmează să fie recunoscute mai târziu ca fiind practici revoluționare în domeniul ei. Este autorul a peste 120 de articole științifice, publicate și republicate în reviste științifice din întreaga lume: Acta Chirurgica Belgica, Journal of Surgery, Neurology, Psychiatry, Neurosugery, Revue Roumaine d’Endocrinologie. 

Recunoașterea amplă a meritelor ei vine abia cu câțiva ani după pensionarea ei. Pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea clinică și științifică a neurochirurgiei în România, dar și pentru sprijinul profesional oferit pentru formarea rezidenților în neurochirurgie, dr. Sofia Ionescu-Ogrezeanu a fost numită membru de onoare al Academiei Române de Științe Medicale în 1997. În 2005, la Congresul Internațional al Femeilor Neurochirurgi, a primit recunoaștere pentru că a fost prima femeie neurochirurg din lume și pentru procedurile chirurgicale inovatoare, care au contribuit la dezvoltarea domeniului neurochirurgiei.

A murit în 2008. Ea este acum văzută ca deschizătoare de drumuri pentru celelalte femei neurochirurgi din întreaga lume, care i-au călcat pe urme.

Referințe bilbiografice

https://www.eans.org/page/SofiaIonescu-Ogrezeanu-Bio

https://www.worldrecordacademy.org/medical/first-female-neurosurgeon-world-record-set-by-dr-sofia-ionescu-ogrezeanu-219471

SARMIZA BILCESCU 

(27 Aprilie 1867 – 26 August 1935)

Realizări:

  • Prima femeie din Europa care a obținut vreodată o licență în drept;
  • Prima femeie din lume cu un doctorat în drept (de la Universitatea din Paris);
  • Prima femeie europeană admisă vreodată într-un Barou (fostul Barou Ilfov, acum Baroul București, din Romania);
  • Fondatoare a „Societății Domnișoarelor Române”, una dintre primele asociații feministe din România;
  • Membră a mai multor asociații feministe din întreaga lume.

Sursa imaginii: link 

Sarmiza BILCESCU s-a născut în București, într-o familie cu o bună poziție socială. Tatăl ei, Dumitru Bilcescu, a fost director al Controlului Financiar, cofondator al Băncii Naționale a României și prieten apropiat al mai multor politicieni români proeminenți ai vremii. Mama ei, Maria Georgian, a fost foarte pasionată de artă și literatură și și-a încurajat fiica să urmeze studii superioare. Ambii săi părinți au fost animați de ideea păstrării și promovării valorilor și identității românești, fapt pentru care Sarmiza a fost numită după celebra cetate dacică, Sarmisegetusa.

Miza, după cum era strigată de familia și prietenii apropiați, a fost băiețoasă în copilărie și agrea să petreacă timp afară. Până la vârsta de șapte ani, a fost educată de mama ei și de un tutore privat sever, Vasile Păun. După aceea, a urmat diferite școli și a fost educată de savanți importanți ai timpului, inclusiv Spiru Haret și Frédéric Damé. Având, de asemenea, o pasiune pentru artă și, în special, pentru muzică, a luat lecții de pian de la renumitul profesor și compozitor Eduard Wachmann.

În 1884, la vârsta de 17 ani, se înscrie fără dificultate la Facultatea de Litere a Universității din Paris – care începuse să accepte studente în 1871 (după ce prima studentă acceptată vreodată la Universitatea Sorbona, de către Facultatea de Științe, fusese deja înscrisă în 1867) –, dar se întoarce acasă la doar 6 săptămâni după aceea, din cauza unei epidemii de holeră care a început la Paris în acea perioadă. Între timp, tatăl ei, mânat de dorința ca fiica sa să își poată gestiona mai bine importanta ei avere, o convinge să se pregătească pentru o carieră în drept, așa că se întoarce la Paris – însoțită de mama ei, care va sta cu ea pe tot parcursul anilor de studiu – și își depune dosarul pentru a fi acceptată la Facultatea de Drept. În ciuda faptului că în Statele Unite ale Americii (Iowa), femeile au început să practice dreptul în 1869, Franța și o mare parte din Europa era încă reticentă în a accepta femeile ca intelectuali egali cu bărbații.

În decembrie 1884 susține examenul de admitere la Facultatea de Drept a Universității de la Sorbona, iar deliberările durează două săptămâni. Edmond Louis Armand Colmet De Santerre, profesorul de drept civil, recunoaște: „Am ezitat să-i acordăm domnișoarei Bilcescu autorizația pe care a solicitat-o, temându-ne că va trebui să facem pe polițiștii în amfiteatre”. După zile întregi petrecute așteptând pe holurile facultății, mama Sarmizei îl întâlnește pe A. E. Pichard, secretarul Facultății de Drept, și îi spune: „Vin dintr-o țară străină îndepărtată, dar acolo nu se contestă dreptul femeilor de a obține o educație. Cu este posibil, domnule, ca într-o țară în care chiar deasupra porților închisorii stă scris «Libertate, Egalitate și Fraternitate», să împiedicați o femeie să se educe?” Secretarul consideră argumentul ca fiind întemeiat și repovestește discuția Consiliului Facultății. În cele din urmă, Sarmiza este admisă, dar lupta sa nu s-a terminat: după acceptare, ea este invitată să părăsească  sala de clasă de către profesorul Paul Sonday, care strigă: „Fără femei! Știința se face între bărbați!”, iar câteva luni mai târziu este împiedicată să intre în clădirea universității de către portar.

Lucrurile se schimbă când are primul examen. Ea își va aminti mai târziu: „Profesorii sunt reticenți să se uite la mine. Unul dintre ei pune o întrebare dificilă. Eu răspund. Profesorul insistă. (…) Încep apoi să detaliez totul, analizez excepțiile și vorbesc aproximativ un sfert de oră. Fețele profesorilor se luminează: «Bravo, domnișoară, foarte bine!». Examenul continuă timp de aproape trei sferturi de oră și apoi se încheie. Ies din încăpere. După două minute, portarul mă invită înapoi în sala de examen. (…) Din acel moment, profesorii au avut pentru mine acea considerație care este rezervată doar elitelor!” 

După terminarea primului an de studii, Colmet De Santerre s-a adresat corpului studențesc, menționând „conduita exemplară și neobosită, dincolo de orice laudă, a lui Bilcescu” și mulțumind studenților de sex masculin pentru că „au primit-o ca pe o soră”; discursul a fost primit cu aplauze de către public. Sarmiza își ia diploma în Științe Juridice în 1887.

În timp ce se afla la Paris, ea continuă să ia lecții de muzică de la renumitul profesor Antoine François Marmontel.

La 12 iunie 1890, la vârsta de 23 de ani, Sarmiza Bilcescu face istorie, devenind prima femeie din lume cu un doctorat în Drept. Ziare din întreaga lume (Europa, Australia, Statele Unite ale Americii) spun povestea ei. Tema tezei sale de doctorat, de 506 pagini, este „Despre condiția juridică a mamei în dreptul român și francez”, în care promovează egalitatea dintre femei și bărbați în cadrul instituției căsătoriei și în partajarea drepturilor asupra copiilor lor.

Odată revenită în România, în toamna anului 1890, Sarmiza Bilcescu solicită licența de a practica dreptul la Baroul din județul Ilfov (care, la acea vreme, includea deopotrivă și Bucureștiul), iar Consiliul Avocaților îi acordă licența de practică, argumentând că „Nu există nimic care să se opună cererii petentului de a fi înscris ca avocat”.

Nicio femeie nu a reușit să obțină o licență de a practica dreptul în Europa înaintea ei. Cu toate acestea, ea nu a pledat niciodată în instanță, deoarece mentalitățile erau greu de schimbat, iar potențialii clienți nu prea aveau încredere într-o femeie avocat, dar a plătit în mod regulat toate taxele de-a lungul anilor și a oferit consiliere juridică oricui îi cerea acest lucru, uneori chiar pro bono.  

La 18 martie 1894 înființează „Societatea Domnișoarelor Române”, axată pe promovarea unității culturale a poporului român (România nu-și unise toate teritoriile la acea vreme) și pe sprijinirea femeilor pentru a atinge niveluri superioare de educație.

În 1897 se căsătorește cu Constantin Alimănișteanu, considerat a fi „cel mai distins inginer al minelor”, care o susține în munca sa în folosul comunității până la moartea sa, în 1911. În 1898, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu devine mama unui băiat pe care îl adora, numit Dumitru, după tatăl ei.

În această perioadă, devine membră în juriul Expoziției Cooperatiste, sponsorizată de familia regală din România și se împrietenește cu Regina Maria a României, căreia îi dă lecții de limba română și cu care susține mai târziu concerte de pian.

A fost un militant activ pentru conservarea patrimoniului și tradițiilor culturale românești și un important promotor al imaginii României în străinătate. Ea a fost implicată în înființarea de cămine și cantine școlare pentru studenții la drept, dar și-a oferit, de asemenea, sprijinul și pentru alte proiecte privind educația copiilor.

În 1909 înființează o școală în zona rurală aparținând uneia dintre moșiile sale, care poartă încă numele tatălui ei, Dumitru Bilcescu. Ea oferă burse private, din banii proprii, pentru studenții săraci care doresc să studieze în străinătate.

A fost președinta Federației Femeilor Universitare. A prezidat mai multe baluri de caritate. A fost invitată să facă parte din multe societăți feministe din întreaga lume: The Advisory Board of Women’s Branch of the World’s Congress Auxiliary on Government Reform, Queen Isabella Association, Société des Amis de l’Université de Paris, International Congress of Women. 

Moare în 1935 de septicemie, cauzată de o infecție hepatică. Chiar dacă cariera ei de avocat nu a înflorit niciodată, ea a reușit să facă o carieră din implicarea socială în dezvoltarea comunității și a devenit un model și un deschizător de drumuri pentru femeile aspirante la un nivel superior de educație.

Referințe bibliografice

https://www.radioromaniacultural.ro/portret-sarmiza-bilcescu-prima-femeie-avocat-din-europa-si-prima-din-lume-cu-un-doctorat-in-drept/ 

https://www.forbes.ro/sarmiza-bilcescu-alimanisteanu-prima-femeie-doctor-drept-din-lume-si-o-feminista-desavarsita-84723 

https://leviathan.ro/sarmiza-bilcescu-prima-romanca-avocat/ 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sarmiza_Bilcescu-Alim%C4%83ni%C8%99teanu