Sesiunea 2 Activitatea 1

Ice-breaker: „Schimbarea genului peste noapte”

Durata:

10 minute

 

Implementarea:

Participanții sunt invitați să își imagineze că se vor trezi mâine dimineață având genul opus. Apoi vor fi rugați să răspundă la următoarele întrebări: „Care va fi primul lucru pe care îl veți observa? În ce fel va fi diferită ziua dumneavoastră?”.

 

Materiale și resurse:

  • laptop, webcam, conexiune la internet, acces la Zoom.

Elvira Kralj
1900 – 1978

Prea drăguț pentru a fi ținut minte?
Elvira Kralj a fost o actriță slovenă născută la Trieste (pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar). S-a născut într-o familie care s-a implicat politic în apărarea cauzei naționale slovene. Întreaga familie era înrudită cu Sokol, o asociație de stânga care se adresa culturii fizice. Elvira a fost membră a mai multor asociații care au îmbrățișat diferite cauze sociale, dar nu în mod special cauza femeilor. A început să joace teatru la vârsta de cinci ani, când a jucat rolul Cenușăresei pe o scenă din Trieste. După ce și-a terminat studiile la școala primară germană din localitate și doi ani de studii la Școala superioară germană de comerț pentru fete - băieții și fetele frecventau școli diferite, a început să lucreze într-un cabinet de avocatură din Trieste. Ulterior, a absolvit o școală de teatru. A întruchipat peste 200 de roluri la Teatrul din Maribor și a început să lucreze la Teatrul Dramatic din Ljubljana, teatrul național. A întruchipat în mod convingător o multitudine de personaje feminine diferite, de la o bunică amabilă, o mătușă simpatică, o mamă suferindă, o femeie dură, până la personaje malefice și ironice pe scena de teatru, pe ecranele de televiziune și de film. Cel mai vizibil rol al ei a fost cel al mătușii amabile, iubitoare și grijulii (caracteristici feminine acceptate în mod obișnuit) din filmul emblematic Nu așteptați luna mai.
continua să citești

Elvira Kralj
1900 – 1978

Prea drăguț pentru a fi ținut minte?
"Elvira Kralj a fost o actriță slovenă născută la Trieste (pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar). S-a născut într-o familie care s-a implicat politic în apărarea cauzei naționale slovene. Întreaga familie era înrudită cu Sokol, o asociație de stânga care se adresa culturii fizice. Elvira a fost membră a mai multor asociații care au îmbrățișat diferite cauze sociale, dar nu în mod special cauza femeilor. A început să joace teatru la vârsta de cinci ani, când a jucat rolul Cenușăresei pe o scenă din Trieste. După ce și-a terminat studiile la școala primară germană din localitate și doi ani de studii la Școala superioară germană de comerț pentru fete - băieții și fetele frecventau școli diferite, a început să lucreze într-un cabinet de avocatură din Trieste. Ulterior, a absolvit o școală de teatru. A întruchipat peste 200 de roluri la Teatrul din Maribor și a început să lucreze la Teatrul Dramatic din Ljubljana, teatrul național.
continua să citești

Elvira Kralj
1900 – 1978

Prea drăguț pentru a fi ținut minte?
Elvira Kralj a fost o actriță slovenă născută la Trieste (pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar). S-a născut într-o familie care s-a implicat politic în apărarea cauzei naționale slovene. Întreaga familie era înrudită cu Sokol, o asociație de stânga care se adresa culturii fizice. Elvira a fost membră a mai multor asociații care au îmbrățișat diferite cauze sociale, dar nu în mod special cauza femeilor. A început să joace teatru la vârsta de cinci ani, când a jucat rolul Cenușăresei pe o scenă din Trieste.
continua să citești

Marie-Claire Chevalier
1955 – 2022

Cea al cărei proces pentru avort ilegal a schimbat legea împotriva avortului în Franța
În 1971, Marie-Claire Chevalier avea 16 ani când a rămas însărcinată după ce a fost violată de un băiat cu doi ani mai mare decât ea în liceu. Tânăra i-a cerut mamei sale să o ajute să facă avort. Mama a apelat la un medic clandestin, dar fiica ei a suferit o hemoragie care a obligat-o să meargă la spital. Violatorul ei, arestat pentru că a furat o mașină, a decis să o denunțe împotriva propriei libertăți. Ea a fost acuzată direct, la fel ca alte patru femei, printre care și mama sa, deoarece în 1971 întreruperea voluntară a sarcinii era ilegală în Franța și se pedepsea cu închisoare de la șase luni la doi ani. Ea a fost apoi condamnată la procesul de la Bobigny și toate au fost apărate de avocata Gisèle Halimi.

Gisèle Halimi a făcut din acest proces și din Marie-Claire Chevalier un simbol politic pentru dreptul la avort. Cazul va marca pentru totdeauna istoria Franței și va simboliza un progres real pentru drepturile femeilor. Extrem de mediatizat, procesul urmărit îndeaproape de numeroase personalități s-a încheiat cu o victorie strălucită. Trei ani mai târziu, odată cu această hotărâre, lucrurile au început să se miște. Acest eveniment a contribuit la adoptarea legii Veil și la legalizarea avortului în Franța în 1975.
continua să citești

Marie-Claire Chevalier
1955 – 2022

Cea al cărei proces pentru avort ilegal a schimbat legea împotriva avortului în Franța
În 1971, Marie-Claire Chevalier avea 16 ani când a rămas însărcinată după ce a fost violată de un băiat cu doi ani mai mare decât ea în liceu. Tânăra i-a cerut mamei sale să o ajute să facă avort. Mama a apelat la un medic clandestin, dar fiica ei a suferit o hemoragie care a obligat-o să meargă la spital. Violatorul ei, arestat pentru că a furat o mașină, a decis să o denunțe împotriva propriei libertăți. Ea a fost acuzată direct, la fel ca alte patru femei, printre care și mama sa, deoarece în 1971 întreruperea voluntară a sarcinii era ilegală în Franța și se pedepsea cu închisoare de la șase luni la doi ani. Ea a fost apoi condamnată la procesul de la Bobigny și toate au fost apărate de avocata Gisèle Halimi.

Gisèle Halimi a făcut din acest proces și din Marie-Claire Chevalier un simbol politic pentru dreptul la avort. Cazul va marca pentru totdeauna istoria Franței și va simboliza un progres real pentru drepturile femeilor.
continua să citești

Marie-Claire Chevalier
1955 – 2022

Cea al cărei proces pentru avort ilegal a schimbat legea împotriva avortului în Franța
În 1971, Marie-Claire Chevalier avea 16 ani când a rămas însărcinată după ce a fost violată de un băiat cu doi ani mai mare decât ea în liceu. Tânăra i-a cerut mamei sale să o ajute să facă avort. Mama a apelat la un medic clandestin, dar fiica ei a suferit o hemoragie care a obligat-o să meargă la spital. Violatorul ei, arestat pentru că a furat o mașină, a decis să o denunțe împotriva propriei libertăți. Ea a fost acuzată direct, la fel ca alte patru femei, printre care și mama sa, deoarece în 1971 întreruperea voluntară a sarcinii era ilegală în Franța și se pedepsea cu închisoare de la șase luni la doi ani.
continua să citești

Maria Lejárraga
1874 – 1974

Ea scria, iar soțul ei culegea gloria, faima și banii!
"Scriitoare, feministă, deputată, poliglotă și socialistă care s-a opus pedepsei cu moartea și prostituției legale. A luptat pentru educație, muncă și drepturi egale pentru femeile din Spania. O femeie foarte deschisă și vizionară, care a trebuit să plătească un preț mult prea mare din cauza sexului ei.

María Lejárraga provenea din regiunea La Rioja, dintr-o familie stabilă din punct de vedere financiar din clasa de mijloc. A reușit să primească o educație bună și a devenit profesoară. În timpul carierei sale de profesoară și-a descoperit pasiunea pentru scris. Era foarte talentată și gata să își împărtășească ideile și poveștile cu lumea. Dar aici s-a lovit de un mare obstacol. La începutul secolului al XX-lea, a fi o scriitoare era văzut ca o muncă imorală, mai ales pentru o educatoare. Dacă ar fi riscat să își atingă obiectivele, și-ar fi putut pierde postul de profesoară. Ea a găsit o soluție la această problemă prin intermediul căsătoriei sale, publicându-și lucrările sub numele soțului ei. Astfel, în timp ce ea scria și aștepta acasă, el era cel care primea laudele și aplauzele la premierele pieselor. Înainte de a muri, soțul ei a confirmat zvonurile care circulau în cercurile teatrale, conform cărora ea era adevărata autoare a operelor sale.
continua să citești

Maria Lejárraga
1874 – 1974

Ea scria, iar soțul ei culegea gloria, faima și banii!
Scriitoare, feministă, deputată, poliglotă și socialistă care s-a opus pedepsei cu moartea și prostituției legale. A luptat pentru educație, muncă și drepturi egale pentru femeile din Spania. O femeie foarte deschisă și vizionară, care a trebuit să plătească un preț mult prea mare din cauza sexului ei.

María Lejárraga provenea din regiunea La Rioja, dintr-o familie stabilă din punct de vedere financiar din clasa de mijloc. A reușit să primească o educație bună și a devenit profesoară. În timpul carierei sale de profesoară și-a descoperit pasiunea pentru scris. Era foarte talentată și gata să își împărtășească ideile și poveștile cu lumea. Dar aici s-a lovit de un mare obstacol. La începutul secolului al XX-lea, a fi o scriitoare era văzut ca o muncă imorală, mai ales pentru o educatoare. Dacă ar fi riscat să își atingă obiectivele, și-ar fi putut pierde postul de profesoară. Ea a găsit o soluție la această problemă prin intermediul căsătoriei sale, publicându-și lucrările sub numele soțului ei.
continua să citești

Maria Lejárraga
1874 – 1974

Ea scria, iar soțul ei culegea gloria, faima și banii!
Scriitoare, feministă, deputată, poliglotă și socialistă care s-a opus pedepsei cu moartea și prostituției legale. A luptat pentru educație, muncă și drepturi egale pentru femeile din Spania. O femeie foarte deschisă și vizionară, care a trebuit să plătească un preț mult prea mare din cauza sexului ei.

María Lejárraga provenea din regiunea La Rioja, dintr-o familie stabilă din punct de vedere financiar din clasa de mijloc. A reușit să primească o educație bună și a devenit profesoară. În timpul carierei sale de profesoară și-a descoperit pasiunea pentru scris.
continua să citești

María Bernaldo de Quirós
1898 – 1983

Pe măsură ce opinia publică va evolua, oamenii vor realiza că femeile pot face mai mult decât să brodeze.
María de la Salud Bernaldo de Quirós y Bustillo a fost prima femeie spaniolă care a obținut o licență de pilot și care a profitat de Legea divorțului din Republica.

Ea provenea dintr-o familie aristocratică și a primit o educație bună, dar a fost atrasă de aviație de la o vârstă fragedă. A fost căsătorită de două ori, prima căsătorie fiind o adevărată tragedie (și-a pierdut soțul și cei 2 copii). În timpul celei de-a doua căsnicii, datorită prieteniilor sale din cercurile de aviație, a decis să-și urmeze vocația și a început să se antreneze.

Când María s-a înscris la Clubul aerian regal spaniol, era singura femeie din 18 studenți. Instructorul ei susținea că femeilor le lipsește spiritul de sacrificiu necesar pentru a zbura, dar a considerat-o pe María o elevă excepțională. Când a primit licența, se despărțise deja de soțul ei. De asemenea, a fost una dintre primele femei care au profitat de Legea divorțului din cea de-a doua Republică. Odată ce a obținut licența, a început să facă turul aerodromurilor și să participe la diverse evenimente și festivaluri. Maria a devenit foarte faimoasă, fiind omagiată în toate locurile pe unde trecea. În interviuri, ea a subliniat că a fost o ""femeie modernă"".
continua să citești

María Bernaldo de Quirós
1898 – 1983

Pe măsură ce opinia publică va evolua, oamenii vor realiza că femeile pot face mai mult decât să brodeze.
María de la Salud Bernaldo de Quirós y Bustillo a fost prima femeie spaniolă care a obținut o licență de pilot și care a profitat de Legea divorțului din Republica.

Ea provenea dintr-o familie aristocratică și a primit o educație bună, dar a fost atrasă de aviație de la o vârstă fragedă. A fost căsătorită de două ori, prima căsătorie fiind o adevărată tragedie (și-a pierdut soțul și cei 2 copii). În timpul celei de-a doua căsnicii, datorită prieteniilor sale din cercurile de aviație, a decis să-și urmeze vocația și a început să se antreneze.

Când María s-a înscris la Clubul aerian regal spaniol, era singura femeie din 18 studenți. Instructorul ei susținea că femeilor le lipsește spiritul de sacrificiu necesar pentru a zbura, dar a considerat-o pe María o elevă excepțională. Când a primit licența, se despărțise deja de soțul ei. De asemenea, a fost una dintre primele femei care au profitat de Legea divorțului din cea de-a doua Republică.
continua să citești

María Bernaldo de Quirós
1898 – 1983

Pe măsură ce opinia publică va evolua, oamenii vor realiza că femeile pot face mai mult decât să brodeze.
María de la Salud Bernaldo de Quirós y Bustillo a fost prima femeie spaniolă care a obținut o licență de pilot și care a profitat de Legea divorțului din Republica.

Ea provenea dintr-o familie aristocratică și a primit o educație bună, dar a fost atrasă de aviație de la o vârstă fragedă. A fost căsătorită de două ori, prima căsătorie fiind o adevărată tragedie (și-a pierdut soțul și cei 2 copii). În timpul celei de-a doua căsnicii, datorită prieteniilor sale din cercurile de aviație, a decis să-și urmeze vocația și a început să se antreneze.
continua să citești

María Goyri
1873 – 1954

Faptul că era femeie a pus-o în umbra bărbatului celebru - soțul ei.
Cercetătoare, filolog, educatoare, scriitoare și susținătoare activă a drepturilor femeilor. Este prima femeie care a absolvit o universitate spaniolă cu o diplomă în filozofie și scriere. Studiile sale asupra baladelor spaniole, realizate împreună cu soțul ei, Ramón Menéndez Pidal, au pus bazele cercetării în domeniu, deși numai numele soțului ei a devenit cunoscut. De asemenea, a fost una dintre primele femei care a mers la sala de sport pentru a lupta împotriva artritei de care suferea de tânără, o activitate foarte neobișnuită pentru o fată la acea vreme.

Maria Goyri s-a născut la Madrid și a fost crescută de mama sa, care s-a asigurat că fiica ei a primit o educație foarte bine planificată și organizată acasă. Și-a continuat educația formală și a primit titlurile de guvernantă și profesoară de comerț, precum și titlul de profesoară. Mai întâi, a urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere fără să se înscrie, iar un an mai târziu a solicitat permisiunea de a deschide un program de studii pentru femei. Autorizația a fost acordată, dar cu condiția ca ea să nu comunice cu studenții de sex masculin, să nu intre în clasă alături de profesor și să stea pe un scaun separat lângă acesta în timpul orelor de curs.
continua să citești

María Goyri
1873 – 1954

Faptul că era femeie a pus-o în umbra bărbatului celebru - soțul ei.
Cercetătoare, filolog, educatoare, scriitoare și susținătoare activă a drepturilor femeilor. Este prima femeie care a absolvit o universitate spaniolă cu o diplomă în filozofie și scriere. Studiile sale asupra baladelor spaniole, realizate împreună cu soțul ei, Ramón Menéndez Pidal, au pus bazele cercetării în domeniu, deși numai numele soțului ei a devenit cunoscut. De asemenea, a fost una dintre primele femei care a mers la sala de sport pentru a lupta împotriva artritei de care suferea de tânără, o activitate foarte neobișnuită pentru o fată la acea vreme.

Maria Goyri s-a născut la Madrid și a fost crescută de mama sa, care s-a asigurat că fiica ei a primit o educație foarte bine planificată și organizată acasă.
continua să citești

María Goyri
1873 – 1954

Faptul că era femeie a pus-o în umbra bărbatului celebru - soțul ei.
Cercetătoare, filolog, educatoare, scriitoare și susținătoare activă a drepturilor femeilor. Este prima femeie care a absolvit o universitate spaniolă cu o diplomă în filozofie și scriere. Studiile sale asupra baladelor spaniole, realizate împreună cu soțul ei, Ramón Menéndez Pidal, au pus bazele cercetării în domeniu, deși numai numele soțului ei a devenit cunoscut. De asemenea, a fost una dintre primele femei care a mers la sala de sport pentru a lupta împotriva artritei de care suferea de tânără, o activitate foarte neobișnuită pentru o fată la acea vreme.

Maria Goyri s-a născut la Madrid și a fost crescută de mama sa, care s-a asigurat că fiica ei a primit o educație foarte bine planificată și organizată acasă.
continua să citești

Elisabeta Rizea
1912 – 2003

În ciuda faptului că a suferit torturi severe, a continuat să-și apere convingerile și a susținut un grup de partizani anticomuniști..
"Elisabeta s-a născut într-o familie de țărani (Șuța) într-un sat din sudul României - Domnești, județul Argeș. S-a căsătorit la vârsta de 19 ani și a luat numele de familie al soțului ei, Gheorghe Rizea.

Era pornită pe drumul unei vieți obișnuite la țară, dar nu știa că sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial va însemna începutul propriului război cu autoritățile comuniste, impuse de armata sovietică în acea perioadă. Unchiul ei, un lider local al Partidului Național Țărănesc, a fost ucis de poliția secretă, ceea ce l-a determinat pe soțul ei să se alăture unui grup de gherilă anticomunist, condus de colonelul Gheorghe Arsenescu. Astfel, Elisabeta a devenit informator și furnizor de provizii pentru grup.

În vara anului 1949, grupul lui Arsenescu a căzut într-o ambuscadă și, în timpul evadării, doi ofițeri au fost uciși, ceea ce a dus la o amplă anchetă și căutare. Elisabeta Rizea a fost demascată de un consătean și trimisă la închisoare. Ea a rămas încarcerată timp de 18 luni înainte de a fi judecată și condamnată la șapte ani. În toată această perioadă, a fost bătută frecvent până la leșin, atârnată de păr, scalpată, arsă și a sfârșit cu coaste rupte, genunchi rupți și complet cheală, însă nu a trădat niciodată niciunul dintre luptătorii anticomuniști ascunși în munți și a continuat să le ofere hrană și informații și după eliberare. În 1961, când liderul grupului, Arsenescu, a fost arestat, Elisabeta Rizea a fost arestată din nou și condamnată la 25 de ani de închisoare, fiind declarată ""dușman al poporului"", dar a fost eliberată după numai trei ani, datorită unei armistitii generale adoptate în 1964. Și-a trăit restul vieții în anonimat în satul natal al soțului ei, Nucșoara, și a murit în 2003 din cauza unei pneumonii virale.
continua să citești

Elisabeta Rizea
1912 – 2003

În ciuda faptului că a suferit torturi severe, a continuat să-și apere convingerile și a susținut un grup de partizani anticomuniști..
"Elisabeta s-a născut într-o familie de țărani (Șuța) într-un sat din sudul României - Domnești, județul Argeș. S-a căsătorit la vârsta de 19 ani și a luat numele de familie al soțului ei, Gheorghe Rizea.

Era pornită pe drumul unei vieți obișnuite la țară, dar nu știa că sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial va însemna începutul propriului război cu autoritățile comuniste, impuse de armata sovietică în acea perioadă. Unchiul ei, un lider local al Partidului Național Țărănesc, a fost ucis de poliția secretă, ceea ce l-a determinat pe soțul ei să se alăture unui grup de gherilă anticomunist, condus de colonelul Gheorghe Arsenescu. Astfel, Elisabeta a devenit informator și furnizor de provizii pentru grup.

În vara anului 1949, grupul lui Arsenescu a căzut într-o ambuscadă și, în timpul evadării, doi ofițeri au fost uciși, ceea ce a dus la o amplă anchetă și căutare. Elisabeta Rizea a fost demascată de un consătean și trimisă la închisoare.
continua să citești

Elisabeta Rizea
1912 – 2003

În ciuda faptului că a suferit torturi severe, a continuat să-și apere convingerile și a susținut un grup de partizani anticomuniști..
"Elisabeta s-a născut într-o familie de țărani (Șuța) într-un sat din sudul României - Domnești, județul Argeș. S-a căsătorit la vârsta de 19 ani și a luat numele de familie al soțului ei, Gheorghe Rizea.

Era pornită pe drumul unei vieți obișnuite la țară, dar nu știa că sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial va însemna începutul propriului război cu autoritățile comuniste, impuse de armata sovietică în acea perioadă.
continua să citești

Florica Bagdasar
1901 – 1978

Un medic, un politician, prima femeie ministru din România, o persoană care a dus la schimbare peste tot pe unde a fost.
FFlorica Bagdasar, pe numele de fată Ciumetti, s-a născut la Monastir, în prezent teritoriu macedonean, într-o familie macedo-română - români originari din sudul Dunării. Din cauza Primului Război Mondial, familia a fost nevoită să se mute foarte des și, după ce a urmat diferite școli secundare, a absolvit în cele din urmă, în 1925, Facultatea de Medicină din București.

În 1927 s-a căsătorit cu un coleg medic, Dumitru Bagdasar, cu care a plecat curând să studieze în Statele Unite, la Universitatea Harvard. Acolo a primit o bursă Rockefeller și s-a specializat în neurochirurgie. După ce s-au întors în România, au deschis o clinică de neurochirurgie în București, pe care au condus-o în echipă. Mai departe, pe drumul profesional, a ales să se specializeze în neuropsihiatrie infantilă - specialitate pe care avea să o promoveze și în timpul activității didactice - și a elaborat mai multe materiale educaționale pentru copii.

În 1946 a devenit director al nou înființatului Centru de Igienă Mintală din București, pe care l-a condus folosind cele mai noi standarde științifice și în care a reunit o echipă multidisciplinară puternică pentru a lucra pentru dezvoltarea copiilor cu deficiențe mintale și probleme de comportament. În același an, soțul ei, care era ministru al Sănătății la acea vreme, a murit, iar ea a fost desemnată să-i ia locul în delegația oficială română la Conferința de Pace de la Paris - fiind singura femeie din delegație - și, la scurt timp după aceea, să ocupe funcția de ministru al Sănătății în același guvern până în 1948.
continua să citești

Florica Bagdasar
1901 – 1978

Un medic, un politician, prima femeie ministru din România, o persoană care a dus la schimbare peste tot pe unde a fost.
FFlorica Bagdasar, pe numele de fată Ciumetti, s-a născut la Monastir, în prezent teritoriu macedonean, într-o familie macedo-română - români originari din sudul Dunării. Din cauza Primului Război Mondial, familia a fost nevoită să se mute foarte des și, după ce a urmat diferite școli secundare, a absolvit în cele din urmă, în 1925, Facultatea de Medicină din București.

În 1927 s-a căsătorit cu un coleg medic, Dumitru Bagdasar, cu care a plecat curând să studieze în Statele Unite, la Universitatea Harvard. Acolo a primit o bursă Rockefeller și s-a specializat în neurochirurgie. După ce s-au întors în România, au deschis o clinică de neurochirurgie în București, pe care au condus-o în echipă. Mai departe, pe drumul profesional, a ales să se specializeze în neuropsihiatrie infantilă - specialitate pe care avea să o promoveze și în timpul activității didactice - și a elaborat mai multe materiale educaționale pentru copii.
continua să citești

Florica Bagdasar
1901 – 1978

Un medic, un politician, prima femeie ministru din România, o persoană care a dus la schimbare peste tot pe unde a fost.
FFlorica Bagdasar, pe numele de fată Ciumetti, s-a născut la Monastir, în prezent teritoriu macedonean, într-o familie macedo-română - români originari din sudul Dunării. Din cauza Primului Război Mondial, familia a fost nevoită să se mute foarte des și, după ce a urmat diferite școli secundare, a absolvit în cele din urmă, în 1925, Facultatea de Medicină din București.
continua să citești

Dimitrana Ivanova
1881 – 1960

Dacă vreți să știți cum arată perseverența, citiți povestea ei.
"Dimitrana Ivanova, pe numele de fată Petrova, a fost fiica unui meșteșugar comerciant și preot. S-a născut în Rousse, un oraș mare din Bulgaria la acea vreme, și a absolvit liceul pentru fete din această localitate. S-a căsătorit cu Doncho Ivanov în 1914, devenind astfel Dimitrana Ivanova.

Deoarece la acea vreme liceul pentru fete avea o clasă mai puțin decât băieții, acest lucru ar fi servit drept pretext pentru a refuza accesul femeilor la învățământul superior la Universitatea bulgară din Sofia, așa că Dimitrana nu a avut altă opțiune decât să se înscrie la o universitate străină, Universitatea din Zurich, în Elveția, unde a urmat cursuri de pedagogie și filosofie. Din cauza mai multor tragedii familiale și a falimentului familiei sale, a fost nevoită să se întoarcă acasă înainte de examenul final și nu s-a mai putut întoarce pentru a-l susține, astfel că nu a absolvit. A fost nevoită să își caute un loc de muncă și a devenit profesoară, trecând toate examenele cerute de lege pentru a deveni profesoară. Ca profesoară, cariera lui Dimitrana a fost deseori afectată de mai multe legi discriminatorii (femeile căsătorite nu aveau voie să lucreze; mai târziu, li s-a permis să lucreze după ce se căsătoreau, dar trebuiau să accepte un salariu redus; profesoarele trebuiau să se pensioneze până la vârsta de 40 de ani, iar numărul de profesoare dintr-un anumit district nu putea depăși numărul de profesori). Ca urmare, s-a implicat în proteste împotriva discriminării femeilor în numele Uniunii Femeilor. De asemenea, a început să colaboreze la ziare și să se implice în mai multe activități publice culturale, susținând ideile de egalitate de gen și dreptul de vot al femeilor. A fost deseori criticată, ironizată, hărțuită pentru convingerile și acțiunile sale, dar nu a dat niciodată înapoi.
continua să citești

Dimitrana Ivanova
1881 – 1960

Dacă vreți să știți cum arată perseverența, citiți povestea ei.
"Dimitrana Ivanova, pe numele de fată Petrova, a fost fiica unui meșteșugar comerciant și preot. S-a născut în Rousse, un oraș mare din Bulgaria la acea vreme, și a absolvit liceul pentru fete din această localitate. S-a căsătorit cu Doncho Ivanov în 1914, devenind astfel Dimitrana Ivanova.

Deoarece la acea vreme liceul pentru fete avea o clasă mai puțin decât băieții, acest lucru ar fi servit drept pretext pentru a refuza accesul femeilor la învățământul superior la Universitatea bulgară din Sofia, așa că Dimitrana nu a avut altă opțiune decât să se înscrie la o universitate străină, Universitatea din Zurich, în Elveția, unde a urmat cursuri de pedagogie și filosofie. Din cauza mai multor tragedii familiale și a falimentului familiei sale, a fost nevoită să se întoarcă acasă înainte de examenul final și nu s-a mai putut întoarce pentru a-l susține, astfel că nu a absolvit. A fost nevoită să își caute un loc de muncă și a devenit profesoară, trecând toate examenele cerute de lege pentru a deveni profesoară.
continua să citești

Dimitrana Ivanova
1881 – 1960

Dacă vreți să știți cum arată perseverența, citiți povestea ei.
Dimitrana Ivanova, pe numele de fată Petrova, a fost fiica unui meșteșugar comerciant și preot. S-a născut în Rousse, un oraș mare din Bulgaria la acea vreme, și a absolvit liceul pentru fete din această localitate. S-a căsătorit cu Doncho Ivanov în 1914, devenind astfel Dimitrana Ivanova.
continua să citești

Thérèse Clerc
1927-2016

Militantă pentru drepturile femeilor în vârstă, al treilea val al feminismului
Thérèse Clerc a fost o activistă feministă franceză, născută la 9 decembrie 1927 la Paris și decedată la 16 februarie 2016 la Montreuil, care a militat pentru apărarea drepturilor femeilor, în special a femeilor în vârstă.

La vârsta de 20 de ani, a învățat meseria de creatoare de modă și s-a căsătorit cu un mic antreprenor care deținea o afacere de curățenie industrială. La începutul lunii mai 1968, a militat pentru avort și contracepție gratuită în cadrul mișcării MLAC (Mișcarea pentru avort și contracepție gratuită). Un an mai târziu, în 1969, a divorțat de soțul ei și a cumpărat un apartament în Montreuil, unde a efectuat avorturi gratuite.

Având întotdeauna ca scop să ajute femeile, în 2000, a fondat la Montreuil ""Casa femeilor"", deschisă femeilor de toate vârstele, victime ale violenței, în inserție sau reinserție. Apoi, în același an, tot la Montreuil, a dorit să inființeze ""Casa Babayagas"", o ""casă anti-pensionară"" autogestionată de către rezidente, vârstnice și cu venituri reduse, în jurul valorilor cetățenești, laice, de solidaritate, ecologice și feministe. Dar s-a confruntat cu o anumită discriminare din cauza sexului său: în ultimul moment, Consiliul general al departamentului Seine Saint-Denis a anulat proiectul, susținând că proiectul, rezervat femeilor, ar fi ""discriminatoriu"".
continua să citești

Thérèse Clerc
1927-2016

Militantă pentru drepturile femeilor în vârstă, al treilea val al feminismului
Thérèse Clerc a fost o activistă feministă franceză, născută la 9 decembrie 1927 la Paris și decedată la 16 februarie 2016 la Montreuil, care a militat pentru apărarea drepturilor femeilor, în special a femeilor în vârstă.

La vârsta de 20 de ani, a învățat meseria de creatoare de modă și s-a căsătorit cu un mic antreprenor care deținea o afacere de curățenie industrială. La începutul lunii mai 1968, a militat pentru avort și contracepție gratuită în cadrul mișcării MLAC (Mișcarea pentru avort și contracepție gratuită). Un an mai târziu, în 1969, a divorțat de soțul ei și a cumpărat un apartament în Montreuil, unde a efectuat avorturi gratuite.

Având întotdeauna ca scop să ajute femeile, în 2000, a fondat la Montreuil ""Casa femeilor"", deschisă femeilor de toate vârstele, victime ale violenței, în inserție sau reinserție. Apoi, în același an, tot la Montreuil, a dorit să inființeze ""Casa Babayagas"", o ""casă anti-pensionară"" autogestionată de către rezidente, vârstnice și cu venituri reduse, în jurul valorilor cetățenești, laice, de solidaritate, ecologice și feministe.
continua să citești

Thérèse Clerc
1927-2016

Militantă pentru drepturile femeilor în vârstă, al treilea val al feminismului
Thérèse Clerc a fost o activistă feministă franceză, născută la 9 decembrie 1927 la Paris și decedată la 16 februarie 2016 la Montreuil, care a militat pentru apărarea drepturilor femeilor, în special a femeilor în vârstă.

La vârsta de 20 de ani, a învățat meseria de creatoare de modă și s-a căsătorit cu un mic antreprenor care deținea o afacere de curățenie industrială.
continua să citești

Rosalind Franklin
1920 – 1958

Biolog britanic și pionier al ADN-ului
La 18 octombrie 1962, Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat celor trei bărbați, James Watson, Francis Crick și Maurice Wilkins, pentru descoperirea structurii de dublă helix a ADN-ului. Totuși, această descoperire a fost posibilă datorită cercetărilor lui Rosalind Franklin, chimist britanic și pionier al biologiei moleculare, care a formulat structura elicoidală a ADN-ului într-un raport nepublicat.

În 1951, Rosalind Franklin a preluat un post la King's College din Londra și a lucrat la structura ADN-ului în colaborare cu fizicianul Maurice Wilkins. Prin cercetările sale, ea a fost prima care a demonstrat structura de dublă elice a ADN-ului.
Din nefericire, relația dintre ea și colaboratorul ei nu a mers bine, Wilkins o vedea mai mult ca pe o asistentă și nu ca pe un egal al său. Superiorul ei, John Randall, i-a cerut să înceteze lucrările asupra ADN-ului și să plece, cerându-i ca rezultatele muncii sale să rămână la King's College. Wilkins a dat acces la lucrările lui Rosalind cercetătorilor Watson și Crick, fără acordul ei. La 25 aprilie a aceluiași an, James Watson și Francis Crick au publicat modelul lor de structură a ADN-ului în revista Nature, fără a o menționa pe Rosalind Franklin. Abia peste ani avea să i se acorde această recunoaștere.
continua să citești

Rosalind Franklin
1920 – 1958

Biolog britanic și pionier al ADN-ului
La 18 octombrie 1962, Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat celor trei bărbați, James Watson, Francis Crick și Maurice Wilkins, pentru descoperirea structurii de dublă helix a ADN-ului. Totuși, această descoperire a fost posibilă datorită cercetărilor lui Rosalind Franklin, chimist britanic și pionier al biologiei moleculare, care a formulat structura elicoidală a ADN-ului într-un raport nepublicat.

În 1951, Rosalind Franklin a preluat un post la King's College din Londra și a lucrat la structura ADN-ului în colaborare cu fizicianul Maurice Wilkins. Prin cercetările sale, ea a fost prima care a demonstrat structura de dublă elice a ADN-ului.
continua să citești

Rosalind Franklin
1920 – 1958

Biolog britanic și pionier al ADN-ului
La 18 octombrie 1962, Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat celor trei bărbați, James Watson, Francis Crick și Maurice Wilkins, pentru descoperirea structurii de dublă helix a ADN-ului. Totuși, această descoperire a fost posibilă datorită cercetărilor lui Rosalind Franklin, chimist britanic și pionier al biologiei moleculare, care a formulat structura elicoidală a ADN-ului într-un raport nepublicat.
continua să citești

Franca Rame
1929 – 2013

Actriță, scriitoare și militantă pentru drepturile femeilor de a fi văzute și respectate
Franca era din Villastanza, Milano, născută într-o familie cu vechi tradiții teatrale, legate mai ales de teatrul de păpuși și marionete, care datează din anii 1600: tatăl ei era actor, iar mama ei a fost mai întâi profesoară, apoi actriță. La 24 iunie 1954, s-a căsătorit cu actorul Dario Fo. La 31 martie 1955, s-a născut la Roma fiul lor, Jacopo. Parteneriatul artistic Fo-Rame a durat mai bine de cincizeci de ani, cu sute de spectacole în diferite genuri: farse și commedia dell'arte (inclusiv "Isabella, tre caravelle e un cacciaballe", din 1963, în care pentru prima dată protagonistul era o "giullaressa", o figură tipic masculină (giullare, în engleză jester) interpretată de o femeie și feminizată în numele său); teatru politic (inclusiv "Bandiere rosse a Mirafiori - basta con i fascisti! " de Fo, Rame și Lanfranco Binni, 1973); teatru civil și social, inclusiv "Lo stupro" (violul), care este cea mai dramatică demonstrație a modului în care teatrul era pentru ea calea de a transforma experiența. Monologul evocă, într-un stil sec, violențele pe care artista le-a suferit în 1973 din partea a cinci neofasciști din Milano, care aveau să fie condamnați mulți ani mai târziu. Perechea Fo-Rame devenise o țintă politică, dar mai ales ea, ca femeie. De-a lungul anilor, spectacolele au adus tot mai direct pe scenă știrile momentului, abordând teme sociale, istorice și politice, printre care statutul femeii, statutul mamelor care muncesc, divorțul, avortul, violența sexuală, abuzul de droguri, condiția deținuților din închisori, fascismul și Rezistența.
continua să citești

Franca Rame
1929 – 2013

Actriță, scriitoare și militantă pentru drepturile femeilor de a fi văzute și respectate
Franca era din Villastanza, Milano, născută într-o familie cu vechi tradiții teatrale, legate mai ales de teatrul de păpuși și marionete, care datează din anii 1600: tatăl ei era actor, iar mama ei a fost mai întâi profesoară, apoi actriță. La 24 iunie 1954, s-a căsătorit cu actorul Dario Fo. La 31 martie 1955, s-a născut la Roma fiul lor, Jacopo. Parteneriatul artistic Fo-Rame a durat mai bine de cincizeci de ani, cu sute de spectacole în diferite genuri: farse și commedia dell'arte (inclusiv "Isabella, tre caravelle e un cacciaballe", din 1963, în care pentru prima dată protagonistul era o "giullaressa", o figură tipic masculină (giullare, în engleză jester) interpretată de o femeie și feminizată în numele său); teatru politic (inclusiv "Bandiere rosse a Mirafiori - basta con i fascisti! " de Fo, Rame și Lanfranco Binni, 1973); teatru civil și social, inclusiv "Lo stupro" (violul), care este cea mai dramatică demonstrație a modului în care teatrul era pentru ea calea de a transforma experiența. Monologul evocă, într-un stil sec, violențele pe care artista le-a suferit în 1973 din partea a cinci neofasciști din Milano, care aveau să fie condamnați mulți ani mai târziu.
continua să citești

Franca Rame
1929 – 2013

Actriță, scriitoare și militantă pentru drepturile femeilor de a fi văzute și respectate
Franca era din Villastanza, Milano, născută într-o familie cu vechi tradiții teatrale, legate mai ales de teatrul de păpuși și marionete, care datează din anii 1600: tatăl ei era actor, iar mama ei a fost mai întâi profesoară, apoi actriță. La 24 iunie 1954, s-a căsătorit cu actorul Dario Fo. La 31 martie 1955, s-a născut la Roma fiul lor, Jacopo.
continua să citești

Karla Bulovec Mrak
1895 – 1957

A încercat din răsputeri să iasă din cușcă.
KARLA BULOVEC MRAK a fost sculptor, pictor și scriitor sloven care a trăit în trei state succesive care au existat pe același teritoriu. Imperiul Austro-Ungar, Regatul Iugoslaviei și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. Karla a fost o persoană încăpățânată și rebelă, ceea ce i-a cauzat multe probleme și, indiferent de stat, a fost mereu marginalizată. Era bine educată, dar a decis să fie, nu profesoară, ci sculptoriță, ceea ce nu era în conformitate cu așteptările sociale. În 1917 a părăsit cușca micului oraș provincial Ljubljana și a plecat la München, Viena, Praga și Paris, unde s-a simțit relativ eliberată de lanțurile sociale. A participat la expoziții comune cu artiști sloveni și europeni celebri în diferite țări europene. Cu toate acestea, expozițiile sale independente au fost aspru criticate.

A fost privită cu dispreț pentru că a fost săracă în cea mai mare parte a vieții sale și nu s-a conformat normelor sociale. Cu toate acestea, textele actuale despre ea și despre opera sa încep cu "Karla Bulovec a fost căsătorită cu Ivan Mrak". De asemenea, în Franța, tulburătoarea Simone de Beauvoir din punct de vedere social a fost adesea menționată ca fiind tovarășa lui Jean Paul Sartre, Karla nu a fost menționată cu numele. Soțul ei i-a acceptat alteritatea și a înțeles-o, dar el însuși era marginalizat din punct de vedere social, politic și profesional. Deși lupta pentru recunoaștere publică, Karla nu a îmbrățișat cauza femeilor. După cel de-al Doilea Război Mondial, noul guvern era suspicios față de artiștii pe care nu-i putea controla precum muncitorii industriali. "Boema socialistă", din care făcea parte Karla, se afla la marginea societății.
continua să citești

Karla Bulovec Mrak
1895 – 1957

A încercat din răsputeri să iasă din cușcă.
KARLA BULOVEC MRAK a fost sculptor, pictor și scriitor sloven care a trăit în trei state succesive care au existat pe același teritoriu. Imperiul Austro-Ungar, Regatul Iugoslaviei și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. Karla a fost o persoană încăpățânată și rebelă, ceea ce i-a cauzat multe probleme și, indiferent de stat, a fost mereu marginalizată. Era bine educată, dar a decis să fie, nu profesoară, ci sculptoriță, ceea ce nu era în conformitate cu așteptările sociale. În 1917 a părăsit cușca micului oraș provincial Ljubljana și a plecat la München, Viena, Praga și Paris, unde s-a simțit relativ eliberată de lanțurile sociale. A participat la expoziții comune cu artiști sloveni și europeni celebri în diferite țări europene. Cu toate acestea, expozițiile sale independente au fost aspru criticate.

A fost privită cu dispreț pentru că a fost săracă în cea mai mare parte a vieții sale și nu s-a conformat normelor sociale. Cu toate acestea, textele actuale despre ea și despre opera sa încep cu "Karla Bulovec a fost căsătorită cu Ivan Mrak".
continua să citești

Karla Bulovec Mrak
1895 – 1957

A încercat din răsputeri să iasă din cușcă.
KARLA BULOVEC MRAK a fost sculptor, pictor și scriitor sloven care a trăit în trei state succesive care au existat pe același teritoriu. Imperiul Austro-Ungar, Regatul Iugoslaviei și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. Karla a fost o persoană încăpățânată și rebelă, ceea ce i-a cauzat multe probleme și, indiferent de stat, a fost mereu marginalizată. Era bine educată, dar a decis să fie, nu profesoară, ci sculptoriță, ceea ce nu era în conformitate cu așteptările sociale. În 1917 a părăsit cușca micului oraș provincial Ljubljana și a plecat la München, Viena, Praga și Paris, unde s-a simțit relativ eliberată de lanțurile sociale. A participat la expoziții comune cu artiști sloveni și europeni celebri în diferite țări europene. Cu toate acestea, expozițiile sale independente au fost aspru criticate.
continua să citești

Anna Kuliscioff
1855 – 1925

Sper, pentru triumful cauzei genului meu, doar un pic mai multă solidaritate între femei
Anna Kuliscioff, protagonistă a socialismului și feminismului italian, născută în 1854 la Moskaja, într-o familie bogată de negustori evrei, a fost încurajată să își cultive studiile cu profesori particulari și a devenit interesată de politică de la o vârstă foarte fragedă. În 1871 s-a mutat la Zurich, deoarece în Rusia femeilor le era interzis să intre la universitate. În 1873, studenților ruși li s-a ordonat să părăsească Universitatea din Zurich, altfel nu ar fi fost admiși la examenul final din Rusia. Acest lucru a fost o provocare pentru femei, deoarece erau acuzate că plecau în străinătate nu din motive de studiu, ci pentru petrecerea timpului liber sexual. În 1888, în Italia, Anna și-a continuat studiile specializându-se în ginecologie, mai întâi la Torino, apoi la Padova. Ea a aflat pentru prima dată despre originea bacteriană a febrei puerperale, salvând milioane de femei de la moarte după naștere. Apoi a început să practice medicina în Milano, călătorind în cele mai sărace cartiere ale orașului. A fost numită "medicul săracilor". Nu a fost niciodată recunoscută ca medic, iar acest lucru a fost cauzat în principal de poziția sa socială și politică. La Milano a intrat în contact cu exponenți ai feminismului care, în 1882, au format Liga pentru interesele femeilor. De aici încolo, angajamentul Annei față de problema femeilor a devenit din ce în ce mai clar și mai apăsător, culminând cu discursul său de la Cercul Filologic din Milano din aprilie 1890: Monopolul bărbatului.
continua să citești

Anna Kuliscioff
1855 – 1925

Sper, pentru triumful cauzei genului meu, doar un pic mai multă solidaritate între femei
Anna Kuliscioff, protagonistă a socialismului și feminismului italian, născută în 1854 la Moskaja, într-o familie bogată de negustori evrei, a fost încurajată să își cultive studiile cu profesori particulari și a devenit interesată de politică de la o vârstă foarte fragedă. În 1871 s-a mutat la Zurich, deoarece în Rusia femeilor le era interzis să intre la universitate. În 1873, studenților ruși li s-a ordonat să părăsească Universitatea din Zurich, altfel nu ar fi fost admiși la examenul final din Rusia. Acest lucru a fost o provocare pentru femei, deoarece erau acuzate că plecau în străinătate nu din motive de studiu, ci pentru petrecerea timpului liber sexual. În 1888, în Italia, Anna și-a continuat studiile specializându-se în ginecologie, mai întâi la Torino, apoi la Padova. Ea a aflat pentru prima dată despre originea bacteriană a febrei puerperale, salvând milioane de femei de la moarte după naștere. Apoi a început să practice medicina în Milano, călătorind în cele mai sărace cartiere ale orașului.
continua să citești

Anna Kuliscioff
1855 – 1925

Sper, pentru triumful cauzei genului meu, doar un pic mai multă solidaritate între femei
Anna Kuliscioff, protagonistă a socialismului și feminismului italian, născută în 1854 la Moskaja, într-o familie bogată de negustori evrei, a fost încurajată să își cultive studiile cu profesori particulari și a devenit interesată de politică de la o vârstă foarte fragedă. În 1871 s-a mutat la Zurich, deoarece în Rusia femeilor le era interzis să intre la universitate. În 1873, studenților ruși li s-a ordonat să părăsească Universitatea din Zurich, altfel nu ar fi fost admiși la examenul final din Rusia.
continua să citești

Ondina Peteani
1925 – 2003

E frumos să trăiești liber
Ondina Peteani este considerată acum ""prima"" ștafeta partizană, dar a fost nevoie de ani de muncă constantă după moartea ei, pentru a-i scoate povestea la lumină.

Fiul ei, Giovanni, povestește cum a reușit să evadeze din lagărul de concentrare de la Ravensbrück, în timpul unui marș al prizonierilor. Nu era prima dată când evadase: a mai scăpat de două ori înainte de a ajunge în Germania. Povestea ei ar fi foarte aventuroasă așa cum este în acest moment. Dar Ondina nu a lăsat niciodată coșmarul nr. 81627 (codul ei la Auschwitz), să stea în calea planurilor ei, a ideii ei geniale de viață. După război, a ales să devină moașă. Împreună cu partenerul ei, Gian Luigi Brusadin, jurnalist la ""Unità"", a organizat prima agenție Editori Riuniti, un loc plin de viață unde oamenii se puteau întâlni și discuta despre politică. Apoi, Ondina a creat tabere de vară pentru copii și a organizat un oraș de corturi în Maiano după cutremurul din Friuli (1976). Și, în sfârșit, ca ""panteră cenușie"", cu angajamentul său în sindicatul CGIL pentru pensionari, a invocat fără menajamente că ""numai un pact între generații poate evita izolarea și nedreptatea"". Fiul ei continuă să aducă experiența ei în școli, subliniind cât de fundamentală a fost contribuția și sprijinul Contingentului de Femei la Lupta de Eliberare Națională. Prezența și munca lor ca partizane nu a fost recunoscută decât multe decenii mai târziu, datorită luptei familiilor lor pentru ca femeile partizane să fie recunoscute și amintite. Când a fost întrebată cât de dificil trebuie să fi fost pentru o femeie să încerce să aibă un rol într-o societate atât de patriarhală, a răspuns:
continua să citești

Ondina Peteani
1925 – 2003

E frumos să trăiești liber
Ondina Peteani este considerată acum ""prima"" ștafeta partizană, dar a fost nevoie de ani de muncă constantă după moartea ei, pentru a-i scoate povestea la lumină.

Fiul ei, Giovanni, povestește cum a reușit să evadeze din lagărul de concentrare de la Ravensbrück, în timpul unui marș al prizonierilor. Nu era prima dată când evadase: a mai scăpat de două ori înainte de a ajunge în Germania. Povestea ei ar fi foarte aventuroasă așa cum este în acest moment. Dar Ondina nu a lăsat niciodată coșmarul nr. 81627 (codul ei la Auschwitz), să stea în calea planurilor ei, a ideii ei geniale de viață. După război, a ales să devină moașă. Împreună cu partenerul ei, Gian Luigi Brusadin, jurnalist la ""Unità"", a organizat prima agenție Editori Riuniti, un loc plin de viață unde oamenii se puteau întâlni și discuta despre politică. Apoi, Ondina a creat tabere de vară pentru copii și a organizat un oraș de corturi în Maiano după cutremurul din Friuli (1976). Și, în sfârșit, ca ""panteră cenușie"", cu angajamentul său în sindicatul CGIL pentru pensionari, a invocat fără menajamente că ""numai un pact între generații poate evita izolarea și nedreptatea"". Fiul ei continuă să aducă experiența ei în școli, subliniind cât de fundamentală a fost contribuția și sprijinul Contingentului de Femei la Lupta de Eliberare Națională. Prezența și munca lor ca partizane nu a fost recunoscută decât multe decenii mai târziu, datorită luptei familiilor lor pentru ca femeile partizane să fie recunoscute și amintite. Când a fost întrebată cât de dificil trebuie să fi fost pentru o femeie să încerce să aibă un rol într-o societate atât de patriarhală, a răspuns:
continua să citești

Ondina Peteani
1925 – 2003

E frumos să trăiești liber
Ondina Peteani este considerată acum ""prima"" ștafeta partizană, dar a fost nevoie de ani de muncă constantă după moartea ei, pentru a-i scoate povestea la lumină.

Fiul ei, Giovanni, povestește cum a reușit să evadeze din lagărul de concentrare de la Ravensbrück, în timpul unui marș al prizonierilor. Nu era prima dată când evadase: a mai scăpat de două ori înainte de a ajunge în Germania. Povestea ei ar fi foarte aventuroasă așa cum este în acest moment.
continua să citești

Marion Dönhoff
1909 – 2002

Întotdeauna mi-am dorit să văd o zi în care să ne adunăm de o parte și de alta a râului care ne desparte pentru a face schimb de idei, apoi să traversăm podul împreună și să continuăm pe cealaltă parte.
Marion Contesa Dönhoff a fost una dintre cele mai influente jurnaliste din Germania postbelică și a fost redactor al prestigiosului săptămânal DIE ZEIT timp de 30 de ani. Femeia nobilă cu o educație înaltă a fugit din Prusia de Est în timpul invaziei rusești din 1945 - pe cal. Anterior, ea administrase timp de mai mulți ani moșia familiei, după ce se întorsese din călătorii extinse prin Europa, Africa și America. Chiar dacă își pierduse iubita ei patrie din Prusia de Est, ea a promovat ideea de "a iubi fără a poseda", mai degrabă decât să pledeze pentru recuperarea acelor teritorii. În timpul vieții sale, a lucrat activ pentru reconcilierea dintre statele din Blocul Estic și cele din Vest, a susținut politica activă a Germaniei de Vest față de Germania de Est, a respins apartheidul din Africa de Sud și a cerut în mod constant, în scrierile sale, o gândire liberală, toleranță și dreptate. Marion Dönhoff a avut urechea unor politicieni importanți din vremea sa, printre care Willy Brandt, Helmut Schmidt și Richard von Weizsäcker.
continua să citești

Marion Dönhoff
1909 – 2002

Întotdeauna mi-am dorit să văd o zi în care să ne adunăm de o parte și de alta a râului care ne desparte pentru a face schimb de idei, apoi să traversăm podul împreună și să continuăm pe cealaltă parte.
Marion Contesa Dönhoff a fost una dintre cele mai influente jurnaliste din Germania postbelică și a fost redactor al prestigiosului săptămânal DIE ZEIT timp de 30 de ani. Femeia nobilă cu o educație înaltă a fugit din Prusia de Est în timpul invaziei rusești din 1945 - pe cal. Anterior, ea administrase timp de mai mulți ani moșia familiei, după ce se întorsese din călătorii extinse prin Europa, Africa și America. Chiar dacă își pierduse iubita ei patrie din Prusia de Est, ea a promovat ideea de "a iubi fără a poseda", mai degrabă decât să pledeze pentru recuperarea acelor teritorii. În timpul vieții sale, a lucrat activ pentru reconcilierea dintre statele din Blocul Estic și cele din Vest, a susținut politica activă a Germaniei de Vest față de Germania de Est, a respins apartheidul din Africa de Sud și a cerut în mod constant, în scrierile sale, o gândire liberală, toleranță și dreptate.
continua să citești

Marion Dönhoff
1909 – 2002

Întotdeauna mi-am dorit să văd o zi în care să ne adunăm de o parte și de alta a râului care ne desparte pentru a face schimb de idei, apoi să traversăm podul împreună și să continuăm pe cealaltă parte.
Marion Contesa Dönhoff a fost una dintre cele mai influente jurnaliste din Germania postbelică și a fost redactor al prestigiosului săptămânal DIE ZEIT timp de 30 de ani. Femeia nobilă cu o educație înaltă a fugit din Prusia de Est în timpul invaziei rusești din 1945 - pe cal. Anterior, ea administrase timp de mai mulți ani moșia familiei, după ce se întorsese din călătorii extinse prin Europa, Africa și America.
continua să citești

Margarete Schütte-Lihotzky
1897 – 2000

Arhitectura și comunismul: Inventatorul bucătăriei din Frankfurt
Magarethe Schütte-Lihotzky a fost una dintre primele femei arhitect din Austria. După ce a crescut în societatea burgheză din Viena, în timpul studiilor a intrat în contact cu realitățile vieții clasei muncitoare sărace. Acest lucru i-a stârnit interesul de a îmbunătăți condițiile de trai prin intermediul noilor locuințe sociale. Cea mai faimoasă contribuție a sa a fost ""bucătăria Frankfurt"" (1926), care a revoluționat modul în care erau construite bucătăriile. Schütte-Lihotzky și-a proiectat bucătăria modulară având în minte ideea că fluxurile de lucru pot fi optimizate ca într-o fabrică, pentru a le face viața mai ușoară femeilor care o folosesc și care ar avea (în mod ideal) mai mult timp pentru ele însele. Din punct de vedere politic, a simpatizat cu idealurile comuniste după ce a fost dezamăgită de partidele social-democrate europene. În 1930, este invitată să lucreze la Moscova pentru a lucra în proiecte de locuințe sociale. În 1939 s-a alăturat Partidului Comunist Austriac (KPÖ). După ce a părăsit Rusia, s-a mutat la Paris și apoi la Istanbul, unde a devenit membră a unui grup de rezistență austriac. În 1941, a fost arestată la scurt timp după ce s-a întors în Austria și trimisă să execute o pedeapsă de 15 ani de închisoare în penitenciarul pentru femei din Aichach, Bavaria, de unde a fost eliberată de trupele aliate în aprilie 1945. A lucrat ca arhitect independent până în 1969.
continua să citești

Margarete Schütte-Lihotzky
1897 – 2000

Arhitectura și comunismul: Inventatorul bucătăriei din Frankfurt
Magarethe Schütte-Lihotzky a fost una dintre primele femei arhitect din Austria. După ce a crescut în societatea burgheză din Viena, în timpul studiilor a intrat în contact cu realitățile vieții clasei muncitoare sărace. Acest lucru i-a stârnit interesul de a îmbunătăți condițiile de trai prin intermediul noilor locuințe sociale. Cea mai faimoasă contribuție a sa a fost ""bucătăria Frankfurt"" (1926), care a revoluționat modul în care erau construite bucătăriile. Schütte-Lihotzky și-a proiectat bucătăria modulară având în minte ideea că fluxurile de lucru pot fi optimizate ca într-o fabrică, pentru a le face viața mai ușoară femeilor care o folosesc și care ar avea (în mod ideal) mai mult timp pentru ele însele. Din punct de vedere politic, a simpatizat cu idealurile comuniste după ce a fost dezamăgită de partidele social-democrate europene. În 1930, este invitată să lucreze la Moscova pentru a lucra în proiecte de locuințe sociale. În 1939 s-a alăturat Partidului Comunist Austriac (KPÖ).
continua să citești

Margarete Schütte-Lihotzky
1897 – 2000

Arhitectura și comunismul: Inventatorul bucătăriei din Frankfurt
Magarethe Schütte-Lihotzky a fost una dintre primele femei arhitect din Austria. După ce a crescut în societatea burgheză din Viena, în timpul studiilor a intrat în contact cu realitățile vieții clasei muncitoare sărace. Acest lucru i-a stârnit interesul de a îmbunătăți condițiile de trai prin intermediul noilor locuințe sociale. Cea mai faimoasă contribuție a sa a fost ""bucătăria Frankfurt"" (1926), care a revoluționat modul în care erau construite bucătăriile.
continua să citești

Gerda Taro
1910 – 1937

Un pionier al fotografiei de război
Gerda Taro, pe numele de fată Pohorylle, s-a născut la Stuttgart și a studiat la Leipzig, Germania. Deoarece provenea dintr-o familie de evrei, a fugit de naziști la Paris în 1933. Acolo a dus un stil de viață boem cu prietena ei Ruth Cerf și, în cele din urmă, l-a întâlnit pe Endre Ernő Friedmann, mai bine cunoscut astăzi sub numele de Robert Capa. Împreună, au început să documenteze Războiul Civil Spaniol în 1935, după ce Gerda a inventat o alta versiune pentru a vinde mai bine fotografiile lui Endre și ale ei. Inspirați de propriile lor convingeri politice, au fotografiat doar lupta soldaților republicani împotriva soldaților rebeli francoiști. Amândoi au încercat să fie cât mai aproape de acțiune - un obiectiv care a dus în cele din urmă la moartea Gerdei. În ciuda faptului că fotografiile sale acoperă doar un an de război, fotografiile ei sunt cele care au făcut înconjurul lumii. Împreună cu Robert Capa și cu David Seymour, în această scurtă perioadă de timp, ea a dezvoltat fotografia de război modernă, așa cum o cunoaștem astăzi. Întrucât ea a fost oficial agentul lui Capa, iar acesta a vândut multe dintre fotografiile ei ca fiind ale sale, a fost nevoie până în anii 2000 până când oamenii au început să o recunoască drept artistă de sine stătătoare și nu doar parteneră a acestuia: În 2007, în Mexico City a fost găsită așa-numita Valiză mexicană, o valiză care conținea mii de negative despre care se credea că au fost pierdute de Capa, Taro și Seymour.
continua să citești

Gerda Taro
1910 – 1937

Un pionier al fotografiei de război
Gerda Taro, pe numele de fată Pohorylle, s-a născut la Stuttgart și a studiat la Leipzig, Germania. Deoarece provenea dintr-o familie de evrei, a fugit de naziști la Paris în 1933. Acolo a dus un stil de viață boem cu prietena ei Ruth Cerf și, în cele din urmă, l-a întâlnit pe Endre Ernő Friedmann, mai bine cunoscut astăzi sub numele de Robert Capa. Împreună, au început să documenteze Războiul Civil Spaniol în 1935, după ce Gerda a inventat o alta versiune pentru a vinde mai bine fotografiile lui Endre și ale ei. Inspirați de propriile lor convingeri politice, au fotografiat doar lupta soldaților republicani împotriva soldaților rebeli francoiști. Amândoi au încercat să fie cât mai aproape de acțiune - un obiectiv care a dus în cele din urmă la moartea Gerdei. În ciuda faptului că fotografiile sale acoperă doar un an de război, fotografiile ei sunt cele care au făcut înconjurul lumii. Împreună cu Robert Capa și cu David Seymour, în această scurtă perioadă de timp, ea a dezvoltat fotografia de război modernă, așa cum o cunoaștem astăzi. Întrucât ea a fost oficial agentul lui Capa, iar acesta a vândut multe dintre fotografiile ei ca fiind ale sale, a fost nevoie până în anii 2000 până când oamenii au început să o recunoască drept artistă de sine stătătoare și nu doar parteneră a acestuia: În 2007, în Mexico City a fost găsită așa-numita Valiză mexicană, o valiză care conținea mii de negative despre care se credea că au fost pierdute de Capa, Taro și Seymour.
continua să citești

Gerda Taro
1910 – 1937

Un pionier al fotografiei de război
Gerda Taro, pe numele de fată Pohorylle, s-a născut la Stuttgart și a studiat la Leipzig, Germania. Deoarece provenea dintr-o familie de evrei, a fugit de naziști la Paris în 1933. Acolo a dus un stil de viață boem cu prietena ei Ruth Cerf și, în cele din urmă, l-a întâlnit pe Endre Ernő Friedmann, mai bine cunoscut astăzi sub numele de Robert Capa. Împreună, au început să documenteze Războiul Civil Spaniol în 1935, după ce Gerda a inventat o alta versiune pentru a vinde mai bine fotografiile lui Endre și ale ei. Inspirați de propriile lor convingeri politice, au fotografiat doar lupta soldaților republicani împotriva soldaților rebeli francoiști.
continua să citești

Florbela Espanca
1894 – 1930

Afirmarea răzvrătită a unui destin la feminin
Născută la Vila Viçosa la 8 decembrie 1894, viața ei a fost marcată încă de la o vârstă fragedă de mai multe instabilități, care i-au influențat profund opera literară. Viața ei, de numai 36 de ani, victimă a sinuciderii, după diagnosticul unui edem pulmonar, a fost tumultoasă, agitată și plină de suferințe intime, pe care autoarea a știut să le transforme în poezie de cea mai bună calitate, încărcată de erotizare și feminitate.

În 1919, și printre cei peste 300 de studenți, Florbela a fost una dintre cele 14 femei care au fost acceptate la Facultatea de Drept a Universității din Lisabona. Cu toate acestea, primele încercări de a-și promova poezia au eșuat atunci când nu a reușit să atragă atenția criticilor literari. Florbela Espanca a petrecut o scurtă ședere în Guimarães - în noiembrie 1923 - în timp ce se recupera după o recidivă, timp în care a intrat în contact cu unele persoane din mica comunitate.

Formele perfecte și melodioase ale poeziei sale portretizează cu fidelitate viața în plenitudinea ei, cu victoriile și înfrângerile, bucuriile și dezamăgirile sale, spuse fără rușine sau teamă și, prin urmare, dând glas unui univers redus la tăcere la acea vreme de obiceiuri și obișnuințe.

Ireverențioasă, îndrăzneață și visătoare, a deschis orizonturi care au contribuit la o schimbare de mentalitate în ceea ce privește rolul femeii în societatea portugheză. Moștenirea ei reprezintă un nou ciclu literar dintr-o perspectivă feminină.
continua să citești

Florbela Espanca
1894 – 1930

Afirmarea răzvrătită a unui destin la feminin
Născută la Vila Viçosa la 8 decembrie 1894, viața ei a fost marcată încă de la o vârstă fragedă de mai multe instabilități, care i-au influențat profund opera literară. Viața ei, de numai 36 de ani, victimă a sinuciderii, după diagnosticul unui edem pulmonar, a fost tumultoasă, agitată și plină de suferințe intime, pe care autoarea a știut să le transforme în poezie de cea mai bună calitate, încărcată de erotizare și feminitate.

În 1919, și printre cei peste 300 de studenți, Florbela a fost una dintre cele 14 femei care au fost acceptate la Facultatea de Drept a Universității din Lisabona. Cu toate acestea, primele încercări de a-și promova poezia au eșuat atunci când nu a reușit să atragă atenția criticilor literari. Florbela Espanca a petrecut o scurtă ședere în Guimarães - în noiembrie 1923 - în timp ce se recupera după o recidivă, timp în care a intrat în contact cu unele persoane din mica comunitate.

Formele perfecte și melodioase ale poeziei sale portretizează cu fidelitate viața în plenitudinea ei, cu victoriile și înfrângerile, bucuriile și dezamăgirile sale, spuse fără rușine sau teamă și, prin urmare, dând glas unui univers redus la tăcere la acea vreme de obiceiuri și obișnuințe.
continua să citești

Florbela Espanca
1894 – 1930

Afirmarea răzvrătită a unui destin la feminin
Născută la Vila Viçosa la 8 decembrie 1894, viața ei a fost marcată încă de la o vârstă fragedă de mai multe instabilități, care i-au influențat profund opera literară. Viața ei, de numai 36 de ani, victimă a sinuciderii, după diagnosticul unui edem pulmonar, a fost tumultoasă, agitată și plină de suferințe intime, pe care autoarea a știut să le transforme în poezie de cea mai bună calitate, încărcată de erotizare și feminitate.
continua să citești

Maria José Estanco
1905 – 1999

Au ironizat faptul că construcția nu va sta în picioare... dar ușa a fost lăsată deschisă pentru viitoarele femei arhitecte
"Născută în Loulé, Maria José a intrat la Școala de Arte Frumoase pentru a studia pictura. Din motive familiale, și-a întrerupt studiile și s-a mutat în Brazilia pentru 2 ani, unde a asistat la nașterea orașului Marília, lucrând cu inginerul belgian care a condus lucrările. Influențată de această experiență, când s-a întors la Lisabona a început să studieze Arhitectura, unde, în 1942, a primit premiul pentru ""cel mai bun student la Arhitectură"". Astfel a apărut prima femeie arhitect portugheză. Cu toate acestea, în ciuda faptului că a fost considerată cea mai bună studentă, nu a putut intra în lumea muncii, deoarece mentalitățile din acea vreme nu puteau crede că o femeie este capabilă să realizeze un proiect fezabil. Chiar și în ziare existau caricaturi ale ei care făceau haz de necaz cu privire la alegerea ei profesională. Totul a fost atât de dificil încât a început să se dedice decorării interioare și fabricării de mobilier. În mod gratuit, a creat o rubrică despre aceste domenii în revista M&B și a predat cursuri de desen și pictură la închisoarea Linhó. A aplicat pentru a preda și a fost profesoară la două licee. Și la Institutul Odivelas. A făcut parte din consiliul de administrație al Consiliului Național pentru Pace (departamentul de dezarmare). În 1977 a fost aleasă în Consiliul Național al Mișcării Democratice a Femeilor (WDM), devenind pentru totdeauna legată de istoria luptei pentru drepturi egale pentru femei, și a rămas acolo atât timp cât sănătatea i-a permis.
continua să citești

Maria José Estanco
1905 – 1999

Au ironizat faptul că construcția nu va sta în picioare... dar ușa a fost lăsată deschisă pentru viitoarele femei arhitecte
"Născută în Loulé, Maria José a intrat la Școala de Arte Frumoase pentru a studia pictura. Din motive familiale, și-a întrerupt studiile și s-a mutat în Brazilia pentru 2 ani, unde a asistat la nașterea orașului Marília, lucrând cu inginerul belgian care a condus lucrările. Influențată de această experiență, când s-a întors la Lisabona a început să studieze Arhitectura, unde, în 1942, a primit premiul pentru ""cel mai bun student la Arhitectură"". Astfel a apărut prima femeie arhitect portugheză. Cu toate acestea, în ciuda faptului că a fost considerată cea mai bună studentă, nu a putut intra în lumea muncii, deoarece mentalitățile din acea vreme nu puteau crede că o femeie este capabilă să realizeze un proiect fezabil. Chiar și în ziare existau caricaturi ale ei care făceau haz de necaz cu privire la alegerea ei profesională. Totul a fost atât de dificil încât a început să se dedice decorării interioare și fabricării de mobilier. În mod gratuit, a creat o rubrică despre aceste domenii în revista M&B și a predat cursuri de desen și pictură la închisoarea Linhó. A aplicat pentru a preda și a fost profesoară la două licee. Și la Institutul Odivelas. A făcut parte din consiliul de administrație al Consiliului Național pentru Pace (departamentul de dezarmare). În 1977 a fost aleasă în Consiliul Național al Mișcării Democratice a Femeilor (WDM), devenind pentru totdeauna legată de istoria luptei pentru drepturi egale pentru femei, și a rămas acolo atât timp cât sănătatea i-a permis.
continua să citești

Maria José Estanco
1905 – 1999

Au ironizat faptul că construcția nu va sta în picioare... dar ușa a fost lăsată deschisă pentru viitoarele femei arhitecte
"Născută în Loulé, Maria José a intrat la Școala de Arte Frumoase pentru a studia pictura. Din motive familiale, și-a întrerupt studiile și s-a mutat în Brazilia pentru 2 ani, unde a asistat la nașterea orașului Marília, lucrând cu inginerul belgian care a condus lucrările. Influențată de această experiență, când s-a întors la Lisabona a început să studieze Arhitectura, unde, în 1942, a primit premiul pentru ""cel mai bun student la Arhitectură"". Astfel a apărut prima femeie arhitect portugheză.
continua să citești

Maria Isabel Aboim Inglez
1902 – 1963

Femeia fără frică, femeia de o tenacitate de nezdruncinat, sunt mai multe epitete care i-au fost atribuite și pe care le reluăm astăzi
La vârsta de 20 de ani s-a căsătorit cu Carlos Aboim Inglez, al cărui tată fusese ministru în Prima Republică. Amândoi democrați, casa lor a devenit un punct de întâlnire pentru personalități politice. Când soțul ei s-a îmbolnăvit de cancer, ea a decis, împreună cu cei 5 copii, să ia o diplomă în literatură. A devenit văduvă la aproape 40 de ani și a trebuit să muncească din greu, deoarece era persecutată pentru că nu era catolică și era antifascistă. Și-a început activitatea politică în cadrul Mișcării Unității Democratice, fiind prima femeie care a făcut parte din comisia centrală (1946-1948), iar mai târziu, în 1949, în cadrul Mișcării Naționale Democratice, participând activ la alegerile prezidențiale. Salazar a folosit împotriva ei două forme de represiune: nu numai închisoarea, a fost arestată de 3 ori între 1946-1948, împiedicând-o prin toate mijloacele să își câștige existența. În 1948, i s-a interzis să mai conducă colegiul de femei pe care îl înființase împreună cu soțul ei și unde era profesoară, care promova o educație laică, progresistă și socială, unde eleve din diferite straturi sociale se intersectau în aceleași clase. La 11 februarie 1949, școala a fost închisă definitiv, ca represalii pentru rolul remarcabil pe care și-l asumase în opoziția față de regim. În același an, guvernul i-a interzis să mai predea la Facultatea de Litere și la Școala de Nursing Rockefeller. La vremea respectivă, a acceptat o invitație de a merge să predea în Brazilia, și-a vândut toate bunurile, dar nu i s-a permis să plece, iar pașaportul i-a fost retras. A închiriat un apartament în care a creat un atelier de cusut pentru a lucra și a da lecții particulare pentru a supraviețui.
continua să citești

Maria Isabel Aboim Inglez
1902 – 1963

Femeia fără frică, femeia de o tenacitate de nezdruncinat, sunt mai multe epitete care i-au fost atribuite și pe care le reluăm astăzi
La vârsta de 20 de ani s-a căsătorit cu Carlos Aboim Inglez, al cărui tată fusese ministru în Prima Republică. Amândoi democrați, casa lor a devenit un punct de întâlnire pentru personalități politice. Când soțul ei s-a îmbolnăvit de cancer, ea a decis, împreună cu cei 5 copii, să ia o diplomă în literatură. A devenit văduvă la aproape 40 de ani și a trebuit să muncească din greu, deoarece era persecutată pentru că nu era catolică și era antifascistă. Și-a început activitatea politică în cadrul Mișcării Unității Democratice, fiind prima femeie care a făcut parte din comisia centrală (1946-1948), iar mai târziu, în 1949, în cadrul Mișcării Naționale Democratice, participând activ la alegerile prezidențiale. Salazar a folosit împotriva ei două forme de represiune: nu numai închisoarea, a fost arestată de 3 ori între 1946-1948, împiedicând-o prin toate mijloacele să își câștige existența. În 1948, i s-a interzis să mai conducă colegiul de femei pe care îl înființase împreună cu soțul ei și unde era profesoară, care promova o educație laică, progresistă și socială, unde eleve din diferite straturi sociale se intersectau în aceleași clase. La 11 februarie 1949, școala a fost închisă definitiv, ca represalii pentru rolul remarcabil pe care și-l asumase în opoziția față de regim. În același an, guvernul i-a interzis să mai predea la Facultatea de Litere și la Școala de Nursing Rockefeller.
continua să citești

Maria Isabel Aboim Inglez
1902 – 1963

Femeia fără frică, femeia de o tenacitate de nezdruncinat, sunt mai multe epitete care i-au fost atribuite și pe care le reluăm astăzi
La vârsta de 20 de ani s-a căsătorit cu Carlos Aboim Inglez, al cărui tată fusese ministru în Prima Republică. Amândoi democrați, casa lor a devenit un punct de întâlnire pentru personalități politice. Când soțul ei s-a îmbolnăvit de cancer, ea a decis, împreună cu cei 5 copii, să ia o diplomă în literatură. A devenit văduvă la aproape 40 de ani și a trebuit să muncească din greu, deoarece era persecutată pentru că nu era catolică și era antifascistă.
continua să citești

Ilka Burger Vašte
1891 – 1967

Rebelă toată viața ei
ILKA BURGER VAŠTE a fost una dintre cele mai prolifice scriitoare slovene, o romancieră care a scris zece romane istorice. A urmat cursurile unui colegiu de profesori și a fost profesoară la Școala Metodică Cyril din Trieste și la Școala de fete din Ljubljana. A îmbrățișat cariera de profesoară, care era singura profesie convenabilă pentru femei în acele vremuri. Femeile puteau fi fie casnice, dacă erau căsătorite, fie profesoare, dacă erau necăsătorite. A fost interesată de literatură și de pictură, pe care a învățat-o de la Ivana Kobilica, o faimoasă pictoriță slovenă. În romanul său Mejaši (Neamuri la graniță) a reînviat lupta națională a slovenilor împotriva lombarzilor. A fost cunoscută pentru convingerile sale anticlericale și liberale profunde. Cu excepția unei străzi din Novo mesto, orașul său natal, care îi poartă numele, nu se știe mare lucru despre ea și cu siguranță se află pe lista artiștilor sloveni de sex feminin care au fost denigrați.

Ea a scris: Pentru că eram o fetiță timidă și ascultătoare, am luat în derâdere cu amărăciune femeile curajoase care luptau pentru drepturi egale pentru femei, dar am conștientizat destul de repede că eram tratată pe nedrept doar pentru că eram femeie.
continua să citești

Ilka Burger Vašte
1891 – 1967

Rebelă toată viața ei
ILKA BURGER VAŠTE a fost una dintre cele mai prolifice scriitoare slovene, o romancieră care a scris zece romane istorice. A urmat cursurile unui colegiu de profesori și a fost profesoară la Școala Metodică Cyril din Trieste și la Școala de fete din Ljubljana. A îmbrățișat cariera de profesoară, care era singura profesie convenabilă pentru femei în acele vremuri. Femeile puteau fi fie casnice, dacă erau căsătorite, fie profesoare, dacă erau necăsătorite. A fost interesată de literatură și de pictură, pe care a învățat-o de la Ivana Kobilica, o faimoasă pictoriță slovenă. În romanul său Mejaši (Neamuri la graniță) a reînviat lupta națională a slovenilor împotriva lombarzilor. A fost cunoscută pentru convingerile sale anticlericale și liberale profunde.
continua să citești

Ilka Burger Vašte
1891 – 1967

Rebelă toată viața ei
ILKA BURGER VAŠTE a fost una dintre cele mai prolifice scriitoare slovene, o romancieră care a scris zece romane istorice. A urmat cursurile unui colegiu de profesori și a fost profesoară la Școala Metodică Cyril din Trieste și la Școala de fete din Ljubljana. A îmbrățișat cariera de profesoară, care era singura profesie convenabilă pentru femei în acele vremuri. Femeile puteau fi fie casnice, dacă erau căsătorite, fie profesoare, dacă erau necăsătorite. A fost interesată de literatură și de pictură, pe care a învățat-o de la Ivana Kobilica, o faimoasă pictoriță slovenă. În romanul său Mejaši (Neamuri la graniță) a reînviat lupta națională a slovenilor împotriva lombarzilor. A fost cunoscută pentru convingerile sale anticlericale și liberale profunde.
continua să citești